Trenurile Regio de pe relaţia Slobozia Veche – Urziceni au fost trase pe dreapta! Din cauza vântului puternic de azi noapte, pe liniile de cale ferată s-au format suluri imense de zăpadă, ceea ce a blocat două curse şi a restricţionat-o pe a treia.
Conform unei informări de presă, trenul Regio 8122, Slobozia Veche -Bucuresti Nord, a rămas blocat în statia Andrăşeşti. Din cauza sulurilor de zăpadă nu a mai putut înainta si a fost retras în staţia Slobozia Veche, iar călătorilor, în număr de 14, li s-a restituit contravaloarea biletelor.
De asemenea, trenul Regio 8131, Ploieşti Sud – Ciulnita, a stationat la Sărăţuica, iar garnitura a fost retrasă cu altă locomotivă în staţia Urziceni. Călătorii au fost preluaţi cu mijloace de transport auto pana la destinaţie.
Reprezentanţii CFR anunţă că trenul Regio 8133, de pe relaţia Ploieşti Sud- Slobozia Veche va circula doar pana la Urziceni.
Călătorii sunt rugaţi ca înainte de călătorie să se informeze despre condiţiile meteo şi să apeleze telefonic gara CFR din localitatea de plecare pentru informaţii actualizate despre mersul trenurilor cu care intenţionează să se deplaseze. Numerele de telefon pot fi găsite la adresa www.cfrcalatori.ro, în secţiunea info utile.
Clementina Tudor, www.radiocampus.ro