Un arestat a fugit de sub escorta Poliţiei

7

DSC_7964

Un inculpat din Ialomiţa a evadat de sub escorta poliţiştilor, înainte de a fi prezentat instanţei de la Curtea de Apel. Câteva ore mai târziu, evadatul a fost prins pe raza municipiului Bucureşti, în zona Colentina.
Nae Curte, de 24 de ani, este din comuna Răduleşti şi fusese reţinut pentru 29 de zile sub acuzaţia de trafic de minori. El a fost condus astăzi la Curtea de Apel Bucureşti unde se judeca recursul la măsura arestării, iar la coborârea din duba poliţiei şi-a smuls mâna din cătuşă şi a fugit. Evadatul şi cel de-al doilea ialomiţean prezentat la Curtea de Apel Bucureşti sunt cercetaţi în stare de arest pentru trafic de minori.
În data de 5 martie, cei doi au fost reţinuţi de procurării DIICOT, iar din cercetări a rezultat că victimele lor sunt fete care provin din medii sociale defavorizate şi erau folosite pentru practicarea prostituţiei în judeţele Ialomiţa, Ilfov şi Prahova.
Inspectorul şef al IPJ Ialomiţa, Viorel Ştefu, precizează că poliţistul din escortă l-a urmărit circa 150 de metri după care l-a pierdut.
Poliţiştii din Ilfov şi din Ialomiţa au instituit mai multe filtre pentru prinderea fugarului, iar în jurul orei 14 evadatul a fost identificat şi ridicat.
Comanda Inspectoratului Judeţean de Poliţie va cerceta cum a fost posibil ca deţinutul să scape de sub escortă.
Clementina Tudor, www.radiocampus.ro

 

7 comentarii

  1. E clar …………..bine ca nu a fugit toata duba.Halal politisti,daca se intampla pe vremea lui Ceausescu astfel de evenimente…………cred ca politistul intra in locul lui.Sa asteptam si noi un articol in presa locala despre ce sanctiune a primit politistul sau politistii vigilenti in acest caz.Sa ne asteptam de ce e mai rau pe viitor cu astfel de organe ale statului care sunt platiti din banii publici si trebuie sa asigure linistea si ordinea publica…….ca doar suntem un stat de drept.nu traim in AFRICA.Ca de comunicate in care politia face si drege suntem satui pana peste cap.Eficienta siguranta si incredere ca doar astea parca sunt sloganurile dvs.stimati politisti.

Lăsați un mesaj

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.