Un comitet are iniţiativa de a înfiinţa Sindicatul cadrelor militare disponibilizate

9

La nivel naţional, un astfel de Sindicat există, iar scopul urmărit în Ialomiţa este acela de a oferi speranţă celor care au activat în ministerul apărării sau în cel al justiţiei şi au fost concediaţi.

Laurenţiu Ghiauru, unul dintre iniţiatorii proiectului a lansat o invitaţie pentru ca toţi colegii să ia parte la mişcarea de sindicat care militează pentru drepturile de după disponibilizare.

În opinia colonelului Liviu Stoichici acest sindicat vine ca o măsură pentru foştii angajaţi ai sistemului de stat, în care nu le sunt recunoscute drepturile.

Întrunirea va avea loc joi, 18 martie la cofetăria Rodisil, cu începere de la orele 17.

Alexandra Alexe

9 comentarii

  1. Ce sa zic, cand se vor satura bugetarii astia? D-aia au programat si intalnirea la cofetarie (apropo, reclama- sufletul comertului) poate, poate vor gasi o solutie sa se ghiftuiasca! Probabil patron acolo e unul cu interese, fie ele si colaterale, impusca omul mai multi iepuri, nu? Cand numarul firmelor ce intra in insolventa e cu 40% mai mare decat al celor ce au patit-o in aceeasi perioada a anului trecut, de unde cred ei ca vor primi bani? Suntem in post, ex-bugetari nesimtiti! Cum ati servit patria s-a vazut in ultimii 21 de ani! Mai ales in cazul justitiei!

  2. chiar asteptam sa se sesizeze absurdul situatiei in care s-a ajuns in sistem… aia care produc ceva in tara asta (firmele private) mor pe capete si aia tinuti in spate (cu venituri mult mai mari decat cei din privat) tipa ca nu le mai ajunge. nu va ajunge, ce? ” scopul urmărit în Ialomiţa este acela de a oferi speranţă ” – mai cocosh, da’ ce speranta au cei care muncesc? domnu’ gradatu’, in cate razboaie ati servit patria? a, in niciunul? atunci taceti naiba din gura ca ati fost o povara pe spinarea tarii degeaba. si daca ne cucereau americanii, ce? eram al 53-lea stat sua – era mai rau ca acum?
    mai vedeam cum se vaita un bosorog la televizor, care fusese judecator pe vremea lui ceasca: ce dreptate a impartit ala, baga la bulau amaratii care culegeau stiuleti de pe camp in urma tractorului?

  3. De ce trebuie sa suport eu cheltuielile astea si nu bugetarii imputiti din cauza carora s-a ajuns aici? ,,Statul român a primit trei condamnări de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). CEDO sancţionează România pentru nerespectarea dreptului de proprietate, încălcarea prezumţiei de nevinovăţie şi pentru încălcarea libertăţii de exprimare. Fiecare condamnare este însoţită de compensaţii morale, care în total ajung la 49.800 de euro.
    Prima sentinţă vine în favoarea unei femei care s-a judecat cu autorităţile pentru retrocedarea unui teren de nouă hectare, în judeţul Tulcea. Doina Copaci (60 de ani) a primit terenul printr-o decizie a tribunalului. Trei ani mai târziu, ea a dat terenul în arendă societăţii de stat Viticola Aegyssus SA, pe o perioadă de cinci ani. Compania s-a privatizat, cu tot cu terenul femeii, care a primit înapoi, în urma unei decizii, doar trei hectare de teren.
    În urma unui proces, Tribunalul Tulcea a pronunţat o hotărâre prin care îi este refuzat statutul de proprietară a întregului teren. CEDO a obligat România să o pună în posesie, cu toată suprafaţa de teren şi să-i acorde despăgubiri de 30.000 de euro, reprezentând prejudicii materiale, morale şi cheltuieli de judecată.

    Condamnat pentru corupţie, Dan Jiga câştigă daune morale
    Curtea Europeană a Drepturilor Omului obligă România la plata a 12.800 de euro către fostul director în Ministerul Agriculturii Dan Jiga, condamnat la cinci ani de detenţie pentru corupţie, autorităţile române fiind vinovate de încălcarea prezumţiei de nevinovăţie a acestuia în timpul cercetărilor.
    România a fost condamnată pentru că, aflat în arest preventiv, Jiga a fost obligat să poarte hainele de închisoare anterior pronunţării condamnării, dar şi pentru că acuzatul a trebuit să împartă o celulă de 14 metri pătraţi cu alţi opt condamnaţi.
    Reclamantul Dan Jiga a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru luare de mită şi abuz în serviciu, fapte comise în timpul mandatului său de director general al direcţiei economice de la Ministerul Agriculturii. Jiga a fost despăgubit cu 12.800 de euro pentru acest abuz, dar şi pentru condiţiile inumane în care a fost ţinut în perioada arestului preventiv.

    Jurnalist reabilitat
    CEDO a dat câştig de cauză unui jurnalist din Câmpulung Muscel, acuzat în urmă cu zece ani de calomnie, din cauza publicării unui articol despre directorul unui liceu, statul român fiind nevoit să-i plătească ziaristului peste 7.000 de euro.
    Dan Florin Papaianopol (67 de ani) a fost dat în judecată pentru calomnie de către directorul liceului care a cerut daune de 50 de milioane de lei vechi, pentru prejudiciul moral şi de imagine. Dacă în primă instanţă jurnalistul a câştigat, la recurs a pierdut şi a fost obligat să plătească daune de 15 milioane de lei vechi. Papaianopol a refuzat să plătească suma, astfel că autorităţile i-au scos la vânzare obiecte din apartamentul acestuia.
    Judecătorii CEDO de la Strasbourg au stabilit că autorităţile române au încălcat libertatea de exprimare şi au decis ca jurnalistul să primească 7.000 de euro pentru prejudiciile materiale şi morale.”

  4. Foarte bine zici, mike.
    Ce face Guvernul asta ca sa responsabilizeze judecatorii, sa reglementeze situatia?
    Are majoritate in parlament, are Presedintele tarii, chiar nu inteleg de ce nu repari cand ajungi la putere niste kestii pe care le tot critici cand esti in opozitie.
    Presimt ca actuala guvernare va fi un fiasco total si o dezmagire pentru multi, ca si cea a CDR din 1996-2000.

  5. Pai, cetatene maic: judecatorii au consiliul suprem al magistraturii, care e pavaza, nu gluma, chiar si in fata ministerului justitiei; presedintele csm, d-na lidia barbulescu a avut si cred ca mai are probleme cu cnsas-ul (colaborarea cu secu, taticu…). Acu’, dupa ce raportul privind justitia din RO al UE iar e negativ, ce crezi c-or sa pata judecatorii, procurorii, s.a.m.d.? Justitia e o putere independenta in RO, asadar, conform si constitutiei, daca vrei, nu guvernul (putere executiva) si presedintele trebuie sa-i ,,revzolve”! Poate puterea legislativa, (parlamentul) cu psd-ul avand presedinte procuror de meserie po(a)nta dar si celelalte partide reprezentate acolo sa legifereze pedepsirea cu cruzime a magistratilor vinovati…Avem deputati si senatori pe circumscriptii, pot fi responsabilizati, sunt curios care se incumeta; caci trebuie sa fie curat, daca, Doamne fereste, ajunge intr-o la mana justitiei (oarbe), ca musiu catalin voicu?

  6. Pai, cetatene maic: judecatorii au consiliul suprem al magistraturii, care e pavaza, nu gluma, chiar si in fata ministerului justitiei; presedintele csm, d-na lidia barbulescu a avut si cred ca mai are probleme cu cnsas-ul (colaborarea cu secu, taticu…). Acu’, dupa ce raportul privind justitia din RO al UE iar e negativ, ce crezi c-or sa pata judecatorii, procurorii, s.a.m.d.? Justitia e o putere independenta in RO, asadar, conform si constitutiei, daca vrei, nu guvernul (putere executiva) si presedintele trebuie sa-i ,,rezolve”! Puterea legislativa, (parlamentul) cu psd-ul avand presedinte procuror de meserie po(a)nta dar si celelalte partide reprezentate acolo, trebuie sa legifereze pedepsirea cu cruzime a magistratilor vinovati…(sa li se impute banii pe care trebuie sa-i plateasca RO, chiar si pensionarilor!). Avem deputati si senatori pe circumscriptii, pot fi responsabilizati, sunt curios care se incumeta: caci trebuie sa fie curati, daca, Doamne fereste, ajung intr-o la mana justitiei (oarbe), ca musiu catalin voicu?

    Rog publicati doar acest comentariu, nu si pe cel de acum cateva minute.

  7. Apropo, de musiu senator psd catalin voicu: dansul a ajuns sa fie audiat marti, pe 23 martie, in cadrul comisiei juridice a senatului pentru ca a fost preten cu un judecator, doi acolo, asa ca…Vedeti, de la astfel de ,,alesi”, pusi pe lista de partide contra unor sume deloc mici (mai tineti minte clipul cu geoana?), asteptam noi acum responsabilizarea justitiei!

  8. stimate mike
    Fara existenta unei organizari statale nu pot sa existe nici firme private.Ele nu pot exista intrun “no mans land”.Iar statul inseamna teritoriu,populatie,cultura si institutii.Nu poate exista stat fara institutii de invatamant,sanatate ,justitie ,ordine publica si aparare.V-ati gandit ce ar fi daca politia nu ar functiona 2-3 luni? dar justitia? dar spitalele?dar daca nu am avea armata si niste forte care nu se revendica a fi ale nici unui stat imbracate civil ,cu tancuri si tunuri ar intra in Romania as cum s-a intamplat acum 2 ani in Georgia?
    Faptul ca se desfiinteaza firme nu este din cauza celor care lucreaza la stat ci a celor care conduc Romania si care nu fac nimic pentru a crea un cadru legislativ coerent si a lua masuri pentru ajutarea agentilor economici,pentru stimularea economiei.
    Daca este sa vorbim de moralitate in societate(ati spus ca bugetarii au cereri imorale) spuneti de ce peste 30% din banii care se invart in economie sunt bani la negru(dupa spusele analistilor economici) de ce 50% din firme nu si-au platit datoriile la bugetul asigurarilor sociale,etc…Eu cred ca intrun stat civilizat si prosper este nevoie si de economie privata si de institutii ale statului (atat cat este necesar si nu supradimensionate,de acord) pentru ca la urma urmei nu pot exista unele fara altele.

  9. Draga didi: daca vei urmari stirile tv, pe oricare din posturile noastre iubite, o sa observi ca- statistic- 7 stiri din 10 (NEGATIVE) se refera la bugetari; domeniul privat intra in joc cand ,,dorel” sapa un sant care se surpa peste el, are un accident cu tir-ul din cauza oboselii (si nu numai) sau MOARE din cauza epuizarii fizice si psihice; caci atunci cand muncesti in domeniul privat NU E DE GLUMA si nici nu exista sindicate reale din care sa faci parte. In articolul publicat pe acest site despre ce e vorba? Despre niste persoane care au lucrat in domeniul justitiei si al apararii fiind disponibilizate. N-o sa comentez faptul ca exista numerosi indivizi care au parasit armata la 45 ani sau mai putini, primind pentru fapta sume compensatorii de peste 100 milioane lei vechi. O sa spun ca cei disponibilizati se pot angaja in domeniul privat (avocati, firme de protectie si paza, politisti comunitari, sapatori de santuri, vanzatoare de ziare, etc) si mai apoi, pensiona la 65 de anisori…Care e problema, ce sa le mai dea statul, iar au drepturi, iar sa primeasca de la mine ceva? Starea justitiei si a armatei e ilustata de cazul senatorului-general psd voicu si a celor doi magistrati cu care ,,colabora” pe probleme ,,medicale”; magistrati nu de la un tribunal oarecare…Chiar nu va e rusine, chiar credeti ca sunteti de neinlocuit in tara asta si aveti numai drepturi? Oricand cei din domeniul privat, tinerii si nu numai, va pot lua locul-in sanatate (dar pleaca din tara si e grav), in armata, stati linistiti, in justitie (desi multi avocati sunt fosti judecatori sau procurori cu bubite), in invatamant, s.a.m.d.! Asadar, nu organizarea statala nu-mi convine ci nerusinarea si haosul provocat de BUGETARII FAVORIZATI DE POLITICIENI! Asta e PROBLEMA! Te citez:,,Eu cred ca intrun stat civilizat si prosper este nevoie si de economie privata si de institutii ale statului (atat cat este necesar si nu supradimensionate,de acord) pentru ca la urma urmei nu pot exista unele fara altele.” O.K.! Asadar, sa se lase intalnirile de pe la cofetarii, la munca cinstita si eficienta bugetari! Parafrazandu-l pe Kennedy va spun:Ganditi-va ce puteti face pentru tara, nu ce trebuie sa faca tara pentru voi! Abandonati mentalitatile comuniste, de profitori nerusinati!

Dă-i un răspuns lui mike Renunțați la răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.