Un copil de 6 ani si mama sa au pierit intr-un accident de circulatie în apropiere de Moviliţa

0

Victimele se aflau pe bancheta din spate a autoturismului condus de soţ. În urma coliziunii cu un alt autoturism, cei trei membri ai familiei au fost grav răniţi.

Echipajul SMURD Urziceni s-a deplasat la locul accidentului şi în colaborare cu cadrele Serviciului Judeţean de Ambulanţă au încercat numeroase manevre de resuscitare a femeii şi a micuţei. Din păcate, acestea nu au mai putut fi salvate.

Bărbatul, în vârstă de 27 de ani, a fost preluat de un elicopter SMURD şi transportat de urgenţă la un spital din capitală. Pasagerii celuilalt autoturism implicat în accident nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Si un bărbat din Slobozia şi-a pierdut aseară viaţa într-un accident de circulaţie.

Şoferul, în vârstă de 44 de ani, a pierdut controlul maşinii care s-a izbit de un copac de pe marginea carosabilului. În urma impactului, slobozeanul a murit pe loc, iar corpul neînsufleţit a fost scos cu ajutorul echipajului de descarcerare.

Elena Oancea

Lăsați un mesaj