Un copil salvat de mărinimia semenilor: Ştefania!

0

stefania si david

Săptămâna aceasta, comunitatea din Slobozia şi chiar din Ialomiţa a fost lovită de vestea morţii unuia dintre cei mai mari şi discreţi filantropi ai judeţului.
Peste durerea familiei, rudelor, prietenilor şi cunoscuţilor, au răsunat hohotele de plâns ale copiilor străzii şi au picurat lacrimile celor care au primit o mână de ajutor de la Mihai Ioniţă, când le-a fost mai greu.
Din păcate, în ultimii ani, abundenţa apelurilor umanitare, speculaţiile din jurul unor cazuri şi ignoranţa instituţiilor statului au decredibilizat ideea de ajutorare a semenilor conducând la o indiferenţă din ce în ce mai mare a oamenilor faţă de ce se întâmplă în jurul lor.
Pentru a ne reaminti ce trebuie să preţuim, Radio CAMPUS aduce astăzi în atenţia dumneavoastră un succes al vieţii, posibil în urma unui apel umanitar:
audio REPORTAJ STEFANIA
Ştefania este o fetiţă de 9 ani care în 2006 a avut nevoie urgentă de o operaţie pe cord deschis. Intervenţia, pe cât de gravă, era peste puterile financiare ale părinţilor fetiţei care nu-şi puteau permite de la Miloşeşti costurile de deplasare la Timişoara plus cheltuielile uzuale în astfel de situaţii, cum ar fi plata donatorilor, pentru că fetiţa are o grupă de sânge rară, B3 negativ.
Simona Dinu îşi aminteşte cum a ales să-şi facă publică suferinţa pentru a-şi salva copilul de la moarte, iar cei care au ajutat-o au fost mulţi, de la copii care şi-au donat alocaţia până la oameni de afaceri…
Ştefania a fost operată la un an şi patru luni, când părinţii şi-au dat seama că nu poate să facă nici cel mai mic efort pentru că se sufoca. La 6 luni de la operaţie medicii le-au dat vestea că au un copil perfect normal, care poate să facă orice, mai puţin sport de performanţă. Mama fetiţei povesteşte că trauma prin care au trecut a durat mai mult, iar acum face tot ce îi stă în putinţă pentru a-i ajuta pe alţii…
Ştefania şi familia ei confirmă că ceea ce ne bucură şi ne împlineşte sunt lucrurile simple, obişnuite, normalul de zi cu zi al vieţii, pe care uneori uităm să le preţuim. Iar pentru a nu cădea pradă regretelor, ori de câte ori ni se cere ajutorul, să-l oferim, necondiţionat, în măsura în care putem.

Clementina Tudor, www.radiocampus.ro

Lăsați un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.