Unirea Slobozia – Rapid Bucureşti: 2-2

0

DSC_0047

Unirea Slobozia şi-a păstrat invincibilitatea în faţa mult mai experimentatei echipe a Rapidului şi după cea de-a treia confruntare a stagiunii curente din eşalonul al doilea al fotbalului românesc. După două victorii identice, scor 1-0, în sezonul regulat, băieţii lui Adrian Mihalcea au remizat sâmbătă în Giuleşti, scor 2-2, în faţa unei echipe feroviare al cărei joc a părut influenţa de decizia Comisiei de Primă Instanţă din cadrul Departamentului de Licenţiere al Federaţiei Române de Fotbal. Forul respectiv a anunţat vineri seară că Rapid Bucureşti nu îndeplineşte criteriile financiare pentru a evolua în viitorul sezon al Ligii I. 
Ialomiţenii au început în forţă meciul disputat sâmbătă după amiază în Giuleşti şi în minutul 10 au preluat conducerea prin Stan, bine servit de Florea care i-a centrat de pe stânga în apropierea punctului cu var. Şi ca şi cum scorul de pe tabelă nu era suficient, opt minute mai târziu gazdele au rămas în zece oameni după ce Drăghia l-a faultat în careu pe Jianu iar centralul Teodor Crăciuenscu i-a arătat direct cartonaşul roşu. Viorel Moldovan l-a sacrificat pe căpitanul Daniel Pancu pentru a-l putea trimite între buturi pe Gordin. Portarul de rezervă al feroviarilor avea să scoată şi el mingea din plasă în minutul 39, după o lovitură liberă de la treizeci de metri pe care Soare a deviat-o în poarta unui Gordin mai degrabă visător la faza respectivă
După pauză băieţii noştri au revenit relaxaţi de la cabine şi i-au permis lui Mădălin Martin să devină omul meciului şi să reconfirme inspiraţia lui Viorel Moldovan de a-l aduce la echipa mare de la Rapid II. Vârful rapidist a scris 1-2 pe tabelă în minutul 57 după o greşeală a lui Măstăcan, care a scăpat din braţe un balon centrat de pe stânga de Daniel Niculae. De eroarea portarului slobozean a profitat Martin care, atent la fază, a reluat din trei metri în poarta goală. Pe fondul dominării rapidiste, Unirea a avut şansa desprinderii pe tabelă în minutul 78 când Jianu scapă singur cu Gordin, e faultat de goalkeeeperul de rezervă al gazdelor iar Crăciunescu dictează penalty. Bate Coconaşu, dar mingea loveşte bara din dreapta portarului rapidist şi iese în afara terenului de joc. Iar cum ocaziile ratate se răzbună de cele mai multe ori, în minutul 89 tânărul atacant rapidist Mădălin Martin iese din nou în evidenţă şi egalează cu un şut la colţul lung, fără şansă pentru Măstăcan.
Ultima fază demnă de consemnat a unui meci cu de toate pentru toţi microbiştii s-a derulat în ultimele secunde ale partidei, când Ionuţ Voicu vede ,,galben’’ pentru un fault, este eliminat de Teo Crăciunescu, protestează la decizie iar centralul partidei după ce îşi consultă carnetul cu cartonaşe, constată eroarea şi îi permite rapidistului să rămână în teren.
În urma rezultatului din meciul cu Rapid, Unirea a cedat şi poziţia a treia în clasament în favoarea echipei din Clinceni şi va juca în etapa a şasea a play-off-ului sămbăta viitoare cu începere de la ora 11.00 în deplasare cu A.C.S. Berceni. Ultima confruntare cu giuleştenii este programată la final de sezon, pe 7 iunie, la Slobozia.
Robert Viorel Dinca, www.radiocampus.ro 

Lăsați un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.