Unirea Urziceni – primul amical al iernii

0

Unirea Urziceni a deschis aseară seria partidelor amicale disputate de echipele din Liga 1 în cadrul pregătirii de iarnă. Cu Ronny Levy pe bancă la primul meci, campionii României au trecut la Belek de prim divizionara rusă Tom Tomsk, cu 1-0. Golul primei victorii din 2010 a fost înscris de Vasile Maftei, în minutul 16, după o lovitură de la colţul terenului.

Levy i-a trimis în primul unsprezece pe Arlauskis, Maftei, Galamaz, Fernandes, Bordeanu, Semedo, Paraschiv, Apostol, Frunză, Onofraş şi Bilaşco. După pauză au mai intrat şi Tudor, Nicu, Munteanu, Todoran, Marinescu, Rusescu şi Pădureţu.

Prima parte a cantonamentului de iarnă se desfăşoară până pe 23 ianuarie la Belek, după care urmează o pauză şi cel de-al doilea cantonament în Antalya, între 28 ianuarie şi 8 februarie.

Robert Viorel Dincă

Lăsați un mesaj