Ura şi la gară

0
Tot mai mulţi ialomiţeni vor să plece în străinătate, în căutarea unui loc de muncă. Dacă până în anul 2008, aceştia erau mânaţi departe de casă din dorinţa de a câştiga mai bine, acum ialomiţenii vor doar un loc de muncă.
Din  cauza austerităţii din ţară, dar şi a angajamentelor financiare pe care majoritatea le au cu instituţiile bancare, tot mai mulţi pleacă în ţări străine, departe de familii, doar pentru a supravieţui crizei, însă din disperare oamenii cad în plasa oportuniştilor care le promit joburi, în schimbul unor sume de bani.
Pentru a nu deveni victimă sigură, specialiştii îi sfătuiesc pe ialomiţeni să apeleze la reţeaua europeană de locuri de muncă. Purtătorul de cuvânt al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Ialomiţa, Mihaela Vlad, spune că ultima ofertă venită prin Eures este de 400 de locuri de muncă, la cules de căpşuni în Spania.
În baza de date a Agenţiei, la această dată în judeţ sunt oferite 30 de locuri de muncă muncitorilor calificaţi şi 20 pentru cei care au studii medii. Pentru categoriile de ialomiţeni care au studii superioare sau cei necalificaţi nu există nici un post vacant.
Elena Oancea, www.radiocampus.ro

Lăsați un mesaj