Urgenţe pascale

0

Circa 300 de ialomiţeni din localităţile limitrofe municipiului Slobozia s-au prezentat în zilele de Paşte la unitatea de primire urgenţe a spitalului judeţean. Printre cazurile grave se numără doi copii mici care s-au lovit grav la cap şi au fost transferaţi la neurochirurgie Bucureşti. Alte două persoane, un tânăr şi un bătrân, au încercat să se sinucidă. Dacă în cazul tânărului familia a dat dovadă de vigilenţă şi l-a adus în timp util la spital, în cazul bărbatului de 64 de ani, medicii au constatat că inainte de a încerca să-şi pună capăt zilelor, acesta suferise un infarct, iar starea pacientului este deosebit de gravă. Cele mai multe solicitări au fost în ziua de luni, când 105 pacienţi au solicitat îngrijiri medicale de specialitate. Directorul medical al spitalului, medicul Marcela Preavăţ spune că în majoritate, prezentările au fost cauzate de excesele alimentare.
În ceea ce priveşte consumul de alcool, campioni sunt un adolescent de 13 ani din Griviţa, cu intoxicaţie etanolică, şi un tânăr de 22 de ani din Tăndărei care a fost adus în comă alcoolică.
Spre deosebire de sărbătorile Pascale anterioare, anul acesta, în Ialomiţa s-au înregistrat mai puţine accidente rutiere.
Clementina Tudor, Radio Campus

Lăsați un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.