Unirea Urziceni face astăzi antrenamentul cu public, în vederea meciului din etapa a noua a Ligii 1, contra echipei Dinamo Bucureşti. De la ora 16,00, echipa antrenată de Octavian Grigore întâlneşte pe stadionul ,,Tineretului’’ divizionara secundă, Delta Tulcea.
Partida contează pentru şaisprezecimile de finală ale Cupei României şi va fi abordată de tehnicianul vicecampioanei în formula cu Cernea în poartă, Muzac, Nicu, Maftei şi Muşat în defensivă, Semedo, Todoran, Pădureţu şi Arman Karamian la mijoc. Cuplul din atacul Unirii va fi alcătuit din Rusescu şi Bâtfoi.
Biletele de acces la peluze şi tribunele 1 şi 2 costă un leu, iar cele la tribuna zero cinci lei şi pot fi procurate de la stadion până la ora începerii partidei.
Unirea Urziceni – Delta Tulcea va fi arbitrat de bucureştenii Dragoş Istrate, Florin Stănescu şi Andrei Constantinescu.
Robert Dincă, www.radiocampus.ro