“USL a câştigat în Ialomiţa prin vorbe goale”, iar “la alegeri au fost votate bannere”

16

foto: Florin Floreanu

Aprecierile aparţin primarilor de la Amara şi Mihail Kogălniceanu în opinia cărora reprezentanţii Uniunii Social Liberale au ignorat electoratul prin lipsa unor programe care să susţină direcţiile de dezvoltare ale judeţului în următorii 4 ani.
Victor Moraru susţine că, la depunerea candidaturii, aspiranţii la fotoliul de primar sau de preşedinte ar trebui să se înregistreze şi cu programul electoral pe care îl propune comunităţii: “daca nu ai foarte clar identificata problema comunitatii si nu garantezi prin cunostintele pe care le ai, prin programele sau prin ce ai facut pana la acel moment, ca vei fi cel care va rezolva acea problema, nu obtii voturi. In nicio localitate din Italia, cat de mica ar fi fost, nu a existat in toata Italia un numar de bannere cat a fost in Slobozia. Ca dovada ca noi votam bannere, votam afise, in loc sa spunem ca, uite, domnule, avem emisiuni la radio, la televiziune, in presa, in judetul Ialomita  nu ramane nimic serios. Ce se intampla: nu venim cu niciun program, nu ne asumam nimic, gasim o guvernare ori afectata de criza, ori ca am fost in opozitie… gasim niste explicatii atat de puerile sa spunem ca nu am fost in stare sa facem. Dar atunci de ce ai promis?”
Mai mult, primarul Alexandru Dinu apreciază că programele candidaţilor ar trebui planificate pe termene exacte şi urmărite îndeaproape, iar la depăşirea perioadei de realizare, obligatorie este demisia de onoare: “la aceste alegeri USL-ul a castigat prin vorbe goale. Marele procent a fost pe votul negativ dat celor care au guvernat pana acum judetul si tara, nu pe proiecte si programe.  Ar trebui ca atunci cand vii cu o oferta intr-o campanie electorala si soliciti un mandat de 4 ani, indiferent unde este acel mandat, sa ai un program pe date, pe trimestre, pe ani. Iar atunci cand a trecut un an de zile de cand ai fost ales, pus in functier, si nu ai indeplinit 60-70% din acel program, sa functioneze si la noi institutia demisiei de onoare”.
Prezenţi în cadrul emisiunii Agenda Publică de la Radio CAMPUS, cei doi edili au semnalat că prioritatea numărul unu a judeţului este apa potabilă, problematică ignorată până în prezent de conducerea Consiliului Judeţean Ialomiţa.
Clementina Tudor, www.radiocampus.ro

16 comentarii

  1. Doar o fraza a lui Petre Tutea: ,,Un tampit mai mare nu exista. Sa faci treisprezece ani de temnita pentru un popor de idioti! De asta numai eu am fost in stare…” (recomand, cititi volumul ,,Intre Dumnezeu si neamul meu”)

  2. Au perfecta dreptate cei doi primari,barbati lucizi si curajosi,care au radiografiat perfect ce a facut PSD-ul in aceasta campanie.Un circ absolut:tobe,fluiere,tipete,racnete,mascarici adusi ,chipurile,pentru a-i distra pe copii de ziua lor.afise si benere expuse agresiv pe garduri ,pe porti.la balcoane,la ferestrele dormitoarelor,pe blocuri ,in vitrine,pe stalpi,pe cosurile de gunoi si pe unde nu mai poti cuprinde cu mintea.Toti au votat acest circ si nu a fost nimeni interesat de programe.Sau macar de listele de consilieri.Ca sunt pe ele oameni care nu au o minimala pregatire civica sau politica.Dar fiindca au batut bine darabaua au ajuns consilieri.In aceste conditii ,nu stiu daca nu ar trebui sa regandim rolul votului universal.

  3. ,,danut” io nu-s Petre Tutea si traiesc alte vremuri, in care niste panarame se tot dau in stamba ca-s social-democrati…oare emil constantinescu-psd va fi validat drept consilier local al fraierilor din Slobozia?

  4. Pentru uslasii de toate categoriile si sclavii mogulilor mass-media pe care ii iau in serios prostii: daca cei care clameaza ,,dezastrul PD-L” ar fi avut putina curiozitate ori bunavointa si ar fi incercat niste comparatii ale rezultatelor de acum cu cele din 2008, ar fi constatat ca, daca in 2008, la locale, s-au inregistrat 2.239.440 de voturi, acum, in 2012 – PD-L a adunat 2.209.167, diferenta fiind de doar 30.000 de voturi. In consecinta, PD-L are un nucleu stabil care, in ciuda crizei si a plecarii oportunistilor, a ramas cam acelasi.

  5. Si cand sa cred ca si face mike autocritica…..canicula l tulbura …..statistica citita de labaroiu si transmisa de mike…e plina de speranta.Bravo mike,tineti o asa in succesuri si la toamna:))))

  6. Si o maimuta daca puneau pe afise si pe liste si era aleasa.Vai de mama noastra!Asa a fost si la Tandarei…program zero,sute de afise, toba, fluier, sepci, circoteca,isterice,sepci si tricoute,dar. ..cine e alesul?Unu de pe afise…

  7. Si Basescu e la fel de penal ca Marinica…c asa au zis procurorii cans i au trimis in judecata.Daca securistii lui Basescu gandesc ca hartuirea cu tampenii de acuze gen plagiat si tot felul de incompatibilitati inventate vor strica imaginea liderilor usl si astfel salveaza pdl …se inseala amarnic. Si poate membru nu esti mike,dar maimuta portocalie aflata n solda de postaci pdlisti esti sigur.

  8. Nici macar atat, esti de-a ,,stangul” amuzant. Esti la fel de ,,incompatibil cu democratia” ca mircea diaconu cu respectul pentru lege (asa zice, prin Hotarare definitiva, Inalta Curte de Casatie si Justitie). Hotilor, hotilor, hotilor!

  9. Asa am fost incompatibil si cu democratia iliesciana ,mike maimuta portocalie.Daca la mizeria asta de regim basist tu i zici democratie ….sunt incompatibil.E greu sa fiu mintit …chiar daca minciuna i amanta legii!!!

  10. Dormiti in pace, triada absentescu-tonta-felix ,,vegheaza”!
    GRIVCO, compania condusă de Voiculescu a făcut bani frumoşi din intermedierea curentului electric între producătorii de energie (proprietatea statului, aflaţi sub autoritatea lui Şereş) şi consumatorii de energie, unităţi tot de stat. “Grivco avea contract de furnizare de energie electrică la metrou, pe care o lua de la Hidroelectrica, de parcă metroul nu putea să îşi ia singur de la Electrica, de la Hidroelectrica, de la Termoelectrica. Grivco făcea pe intermediarul”, a declarat, într-o emisiune televizată, Radu Berceanu, fost ministru al Transporturilor, dar şi al Economiei. Grupul Industrial Voiculescu & Co a cumpărat, ieftin, de la Rovinari, doar energie produsă în zilele lucrătoare, pe care o putea vinde imediat, cererea fiind foarte mare. Firma magnatului Antenelor s-a ferit însă să cumpere energia produsă noaptea sau la sfârşit de săptămână, deoarece aceasta nu era “cerută” de consumatori şi era mult mai greu de vândut. Citiţi mai mult: Averea-acordeon a lui Voiculescu: 50.000 € profit pe zi, în mandatul lui Şereş > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/mogulul-voiculescu-s-a-imbogatit-in-mandatul-lui-seres-964221/pagina-comentarii/6.html#ixzz1yFFg3T9l EVZ.ro

  11. Scuzati, mai mi-a venit o idee: de ce ,,hidroelectrica” Sloboziei, URBAN-ul tovarasi, NU INTRA IN INSOLVENTA? Ia sa vedem, de ce conducerea si actionarul majoritar n-au solicitat si nu solicita aceasta, ai?

  12. Pot sa faca si creditorii cereri in justitie ,mike!!Dar e bine ca recunosti ca hidroelectrica a fost capusata de pdl….cum si eu cred ca Urban a fost facuta de astia rosii.

Dă-i un răspuns lui Anton Renunțați la răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.