USL s-a rupt la Perieţi

27

adrian merleaLovitură de teatru în politica judeţeană: USL s-a rupt la Perieţi, iar PSD şi PDL au devenit parteneri la nivelul administraţiei locale.
În urma unei şedinţe de consiliu, viceprimarul liberal a fost demis din funcţie prin votul consilierilor care au subscris la propunerea avansată în plen, pe considerentul că Adrian Merlea lipseşte de la serviciu.
Demersul i-a luat total prin surprindere pe consilierii PNL care, alături de cei ai PP-DD, s-au ocupat de organizarea unui referendum pentru demiterea primăriţei Elena Cristea.
Liberalii din consiliul local Perieţi au venit cu jalba în proţap la judeţ, însă preşedintele Silvian Ciupercă a respins orice implicare în hotărârile luate în legislativul local, spre nemulţumirea vicepreşedintelui Ioan Martin.
Hotărârea Consiliului Local Perieţi poate fi însă întoarsă de Prefectura Ialomiţa pentru că propunerea de demitere a viceprimarului a fost nedocumentată din punct de vedere procedural. Deocamdată noul viceprimar ales la Perieţi este Viorel Radu de la PSD.
Clementina Tudor, www.radiocampus.ro

27 comentarii

  1. La aceasta ora Merlea, Parvu, prefectul Constantin Atanasiu si Martin de la PNL sunt intr-o intalnire de taina. Nu va este clar amestecul prefectului in jocurile politice? Ca este stiut faptul ca este prieten bun cu deputatul Aurelian Ionescu, nasul lui Merlea. Domnule prefect lasati politica si puneti osul la treaba!!!

  2. Nu e vorba de demitere, e vorba de schimbare, doua lucruri total diferite. Demiterea este prevazuta de statutul alesilor locali pentru care trebuiau 9 voturi din 13 consilieri in functie, in timp ce schimbarea este prevazuta de legea administratiei publice locale si necesita doar 7 voturi. Asadar rectificati, va rog!

  3. cu tot respectul pentru toti angajatii primariei Perieti,sunt niste oameni deosebiti,,,va saluta un fost viceprimar,viitor primar.MERLEA

  4. Serios ma, Merleo?! Crezi ca mai ai sanse la Primarie? Te-nseli amarnic! Te-ai sinucis politic inca de cand te-ai aliat cu Parvu. Dar mai aveai o sansa de redresare atunci cand ai fost ales viceprimar, aveai sansa sa-ti cresti numarul simpatizantilor dovedind ca esti un om muncitor si chiar puteam recunoaste ca peste 3 ani ai fi avut sanse la functia de Primar. Dar ce sa-i faci: unde nu-i cap, vai de picioare. NOI, ANGAJATII PRIMARIEI PERIETI, NU TE SALUTAM SI NICI NU TE CONSIDERAM VREUN OM DEOSEBIT! Ai primit ce ai meritat.

  5. Asta e chiar paranoic continua in prostia lui. Pai ce il mai alege pe neispravitul asta primar? Hai carel poteca “domnule” fost viceprimar!

  6. Merlea cum de mai ai curaj sa intervii cu comentarii la acest articol? Nu uita ca esti cel care ai incercat sa bagi raca intre angajatii primariei si uneori chiar ai reusit de s-au iscat discutii. Nu iti e putin rusine la cat rau ai facut sa mai continui in a excela in prostie? Revino-ti, bai baiatule, pana nu e prea tarziu. Crezi ca cu o spoiala de facultate si cu multa lene poti face ceva pentru comunitatea noastra?

  7. Perieti, o comuna cu o infatisare ca pe timpul comunismului, de fapt ca din ani “55.Oare cine o fi devina?? Pentru ca nu se vede nimic nou ca facand parte din timpul prezent.Ce vede unul care o tranziteaza??Drumuri ne-asfaltate,balarii,gunoaie animale priponite pe la portile localnicilor,caini morti pe sosea de ti se intoarce stomacu si o primarie rece si intunecata “”ca dupa sufletul omului””. Citesc aceste comentarii si vad ca sunt multumiti de “executarea” vicelui Liberal,de ce oare ?Oare el a impiedicat bunul demers al comunei din “90 incoa sa nu prospere sa nu arate altfel ? Localnici i-au acordat votul l-au ales si o “”mana de oameni””l-au demis,”o mana de oameni”care nu au tinut cont si de locuitori care au votat pentru el.De fapt cum sa tina cont cand fiecare ravneste la “puterea” care nu-l reprezinta.Hai sa vedem daca de maine se va schimba ceva din infatisarea localitati si daca aceasta comuna va fi “””””un exemplu pt celelalte comune din tzara”””Pacat de resursele de comunei si de localnici.

  8. Bai ce oameni!!!Mai “”executantilor”‘daca voi erati doctori ati fi omorat omul pe masa de operatie, in loc s-ai tratati maseaua ia-ti fi scos ficatu,nu ati stiut sa eliminati “”buba””.ATI UITAT VORBA BATRANEASCA CA “””PESTELE DE LA CAP SE-IMPUTE”””? HA,HA,HA

  9. observ cum, spre deosebire de ,,intelectualitatea“ liberala, sustinatorii primaritei stiu sa scrie si chiar cunosc sensul cuvintelor. tu ala care gandeste, esti pe langa rau…

  10. “Unu care gandeste” sau “Eu” sau cum ti-oi mai spune (te tradeaza modul in care ti-ai aranjat ghilimelele ca fiind una si aceeasi persoana), stii de ce sunt romanii priceputi si destepti in toate? Pentru ca le place sa vorbeasca doar sa se afle in treaba, dar fara a vorbi in cunostinta de cauza. Eu zic ca mai bine ai invata sa scrii corect in limba tarii in care te-ai nascut (“ia-ti”, “s-ai”, “localnici”, “infatisarea localitati”, poate mai descopera “SORIN” -a se citi Dutu- si altele ca e priceput la astea), asta ca o regula de bun simt, si d’abia apoi sa te arati priceput intr-ale unei comunitati despre care nici macar nu ai habar cu ce se confrunta. Tocmai de balariile de care vorbesti, gunoaie, caini, etc, era raspunzator acest fost vice auto-mierlit; erau atributiile sale. Nu mai incerca sa sugerezi ca vinovatii ar fi altii, caci cei care cunosc macar o bruma de administratie nu pot fi indusi in eroare cu astfel de prostii. Si ca sa-l citez pe Ciupi: “Aceasta a fost vointa locuitorilor din Perieti”; nu ca l-ar fi demis cineva, a fost schimbat ca o masea stricata.

  11. bai viorele pan la urma ai invatat tabla inmultirii? te intreb ca n-o stiai.. cind eram noi la scoala si te bateau profesorii ca mancai in ora… ce mai rideam de tine..bafta ma.

  12. Nu este in regula cum au procedat consilierii PSD. Avem un protocol, trebuie respectat. Numai in cazul unei fapte penale puteau sa-l demita pe viceprimar.
    Adi Merlea nu este un infractor!

  13. Pentru a-ti face treaba ca viceprimar nu trebuie sa ai cine stie ce studii, trebuie sa fii un bun organizator si sa-ti placa munca, iar Viorel a dovedit-o prin afacerile pe care si le-a pus pe picioare si le-a dezvoltat muncind pana tarziu in noapte. La ce i-a folosit lui Merlea ca are facultate? A facut ceva de cand a fost ales viceprimar? Munca inobileaza omul, iar cel mai bine a dovedit-o viceprimarul Obeala Dumitru, predecesorul lui Merlea. Oamenii muncitori vor fi intotdeauna apreciati.

  14. Aura, nu ai inteles cum sta treaba. Merlea nu a fost demis, a fost inlocuit; e o mare diferenta. Cat despre USL… aceasta alianta s-a destramat la Perieti inca dinainte de a se forma, atunci cand Merlea a facut greseala de a se alia cu Parvu, un mare neispravit. Fara Parvu, s-ar fi format USL iar Merlea ar fi iesit primar in opinia mea. Dar cine stie? Poate ca D-zeu mai “aranjeaza” lucrurile si dupa sufletul oamenilor si a facut ca primaria sa fie castigata de persoana in care Parvu si Merlea au lovit pana n-au mai putut prin tot felul de metode perverse. Nu este perfecta, dar nici nu merita tot raul care i s-a facut. Dar asta au cautat, asta au primit. Inclusiv dl. Martin care a fost avertizat ca alianta cu Parvu le va dauna grav.

  15. “Eu care stie tot”, tind sa cred ca nu tocmai ala a fost traseul. Cred ca prefectul nu a stiut nimic pana cu 10 minute inainte de sedinta cand a fost sunat si i s-a adus la cunostinta despre ce se incearca. In momentul in care a aflat Prefectul s-a enervat si a reactionat asa cum nu este admis pentru un reprezentant al guvernului in teritoriu (dar asta este un alt aspect pe care vi-l voi spune personal pentru ca intuiesc cine sunteti, asa cum si dumneavoastra intuiti cine sunt). Au fost luati prin surprindere cu totii pentru ca secretul a fost bine tinut pana cu putin inainte de sedinta (nici macar papagalul Dragu nu a stiut nimic). Cand li s-a dat proiectul de hotarare, consilierilor PNL si PPDD le-a cazut fata si au facut greseala sa paraseasca sala crezand ca pentru schimbarea viceprimarului sunt necesare 9 voturi.

  16. “Unul care stie”,legatura a facut-o Zangur,dupa ce Nuti i-a promis ca trece inapoi la PC,daca o scapa de Parvu si Merlea,care erau prea incomozi.Prefectul nu stia ca Merlea este finul deputatului Ionescu.Si uite asa, Nuti, le-o mai trage odata PSD-istilor.

  17. “Eu care stie tot”, am crezut ca esti altcineva, dar nu esti pentru ca daca erai, erai mai informat. Nuti nu are cum sa treaca inapoi la PC (de fapt a fost la umanisti, cum se numeau conservatorii pe atunci) pentru ca astfel si-ar pierde mandatul de primar. Prefectul stia cu siguranta ca Merlea este finul lui Ionescu iar asta o spun din sursa sigura; sa nu uitam ca prefectul si Ionescu au fost colegi, amandoi sunt din Urziceni (desi prefectul s-a mutat in Slobozia) si-i leaga o buna prietenie. Pai cine crezi ca i-a permis lui Merle si lui Parvu sa stea aproape in fiecare zi in prefectura, prin biroul lui Ghiorghisor, pe la control legalitate si prin alte birouri?

  18. Cu siguranta! Intrebati-l pe Ghiorghisor (daca va avea bunul simt sa recunoasca). Intrebati-o si pe doamna primar de cate ori l-a vazut iesind din Prefectura!

Dă-i un răspuns lui Gura Ialomitei Renunțați la răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.