Vaccinul împotriva hepatitei B încă lipseşte din maternităţile din Ialomiţa

0

hepatite

Acesta se administrează bebeluşilor în primele zile de la naştere, însă la nivelul judeţului vaccinul lipseşte din luna iunie, când Ministerul Sănătăţii dădea asigurări că acesta va fi distribuit până la finalul lunii iulie. 
Singura certitudine este că, la acest moment, în jur de 200 nou-născuţi sunt externaţi lunar fără administrarea vaccinului împotriva hepatitei B.
Purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică, Mihaela Dumitrescu, precizează că judeţul a primit în luna august 4.000 de doze pentru imunizarea copiilor împotriva virusului TBC.
La nivelul judeţului este nevoie în prezent de minim 500 de doze de vaccin împotriva hepatitei B pentru a acoperi lunile iulie şi august. Maternităţile din judeţ înregistrează un excedent în cazul vaccinurilor obligatorii la două şi 6 luni, precum şi în cazul celui împotriva rujeolei şi rubeolei ce se administrează la vârsta de un an a copilului.
Alexandra Alexe, www.radiocampus.ro

Lăsați un mesaj