Victorie la scor record pentru handbalistele de la CSM Slobozia

0

În partida din prima etapă a returului, pe care au disputat-o sâmbătă, împotriva Univertsităţii Târgovişte, elevele lui Marian Simion s-au impus extrem de categoric, cu scorul de 49- 14, la pauză 22-5. Afluenţa mare de public venit să guste spectacolul handbalistic, a făcut ca mulţi spectatori să stea în picioare. Asta în vreme ce o bună parte din scaunele şi aşa insuficiente au fost rezervate pentru oficialităţi. Cei peste 200 de spectatori au urmărit un meci în care toate handbalistele noastre şi-au înscris numele pe lista marcatoarelor. Chiar şi postăriţa Elena Popovici a izbutit un gol din poartă în poartă. Cea mai bună marcatoare a echipei noastre a fost Denisa Păduraru, cu 8 reuşite.

În pofida scorului înregistrat pe tabelă, antrenorul Marian Simion a admis că există încă mici neajunsuri în atacurile pe faza a doua. Totodată, antrenorul CSM-ului a amendat carenţele organizatorice care au făcut ca o parte a spectatorilor să nu urmărească jocul în cele mai bune condiţii.

În etapa următoare, CSM Slobozia va întâlni în deplasare pe Spartac Bucureşti, meci care se va disputa sâmbătă, 20 martie.

Andreea Rosu

Lăsați un mesaj

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.