Viitor de aur ţara noastra are

0

Patru tineri cu vârste cuprinse între 15 şi 20 de ani, suspectaţi de comiterea mai multor furturi din auto au fost identificaţi de poliţiştii ialomiţeni, iar aproximativ 75 % din bunurile sustrase au fost recuperate.

La sfârşitul săptămânii trecute, în baza autorizaţiilor emise de procuror, efective ale Poliţiei Municipiului Urziceni au efectuat patru percheziţii la domiciliile unor tineri din localitate suspectaţi de comiterea mai multor furturi din autoturisme, fapte comise pe raza municipiului Urziceni, în perioada octombrie – noiembrie 2009.

La domiciliile suspecţilor au fost găsite mai multe dintre bunurile sustrase, urmând ca acestea să fie restituite părţilor vătămate. Până în prezent, poliţiştii au reuşit să documenteze patru astfel de cauze, aflate în evidenţele cu autori necunoscuţi ale Poliţiei.

Pe numele tinerilor, au fost întocmite dosare penale pentru furt calificat şi cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a acestora.

Elena Oancea

Lăsați un mesaj

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.