Vinerea neagră

0

Vineri seară, la ieşirea din Urziceni s-a produs un nou accident rutier, în urma căruia o persoană a fost rănită. Un conducător auto în vârstă de 50 de ani din judeţul Călăraşi, care se deplasa dinspre Buzău către Urziceni, la volanul unei autoutilitare ce tracta o semiremorcă, din cauza neatenţiei, nu a acordat prioritate de trecere unui alt autoturism, condus de un tânăr şi a intrat în coliziune cu acesta.

În urma impactului a fost rănit tânărul în vârstă de 21 de ani, domiciliat în judeţul Ilfov, care a fost transportat la Spitalul Municipal Urziceni, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Ambii conducători au fost testaţi cu aparatul etilotest, iar rezultatele au ieşit negative. Pe numele călărăşeanului a fost întocmit dosar penal, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Tot vineri, agenţii Postului de Poliţie Ciocârlia, au depistat un autoturism în care se aflau doi tineri, unul de 20, celălat de 29 de ani, ambii din Urziceni. În urma controlului efectuat, poliţiştii au identificat mai multe bagaje voluminoase, în care se aflau 2 televizoare, un DVD player, radiatoare electrice şi scule de tâmplărie.

În urma cercetărilor, s-a stabilit că în noaptea de 11 spre 12 martie, bunurile respective au fost sustrase dintr-o societate comercială din comuna Zăvoia, sat Dudeşti, judeţul Brăila. În prezent, poliţiştii efectuează cercetări pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.

Aurelia Ifrim

Lăsați un mesaj

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.