Viorel Duţu: trimis în judecată în stare de arest

0

catuse

Şantaj, camătă, instigare la lovire şi alte violenţe, fals material în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi  înşelăciune în formă continuată sunt acuzaţiile care i se aduc lui Viorel Duţu din Slobozia-Nouă şi pentru care a fost trimis în judecată.
Inculpatul este cercetat în stare de arest preventiv, iar din rechizitoriul întocmit de procurori rezultă că, începând cu anul 2010 acesta a practicat cămătăria, iar în toamna anului trecut l-a instigat pe un apropiat să lovească o persoană pentru a-i restitui o sumă de bani dată cu camătă.
În ceea ce priveşte îndeletnicirea de substituire de la plata taxelor locale datorate pentru deţinerea unor maşini de lux au fost evidenţiate 6 fapte comise în perioada 2009-2012. Inculpatul Duţu Viorel Daniel a falsificat semnăturile unor persoane în dreptul rubricilor de cumpărător sau vânzător de pe fişele de înmatriculare pentru 3 autoturisme Audi A 8, două Mercedes Bens şi un Audi A6. Prejudiciul creat la bugetul local a fost de câte 6.200 lei pe an pentru maşinile Audi şi de câte 2.162 lei pe an pentru cele două Mercedes. 
În anchetă s-a mai stabilit că pe o fişă de înmatriculare s-a folosit o ştampilă autentică a Primăriei Slobozia, fără ca autoturismul să figureze şi în evidenţa Direcţiei Taxe şi Impozite.
Clementina Tudor, www.radiocampus.ro

Lăsați un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.