Vremea frumoasă favorizează arderile necontrolate de vegetaţie uscată pe raza judetului Ialomita

0

Pompierii  spun ca aceasta nu este principala cauză a evenimentelor ci neglijenţa oamenilor care deschid focul pentru igienizarea terenurilor şi lăsarea lor nesupravegheată.

Astfel trei arderi necontrolate au fost sesizate ieri prin 112. Primul incendiu a fost anuntat la ora 11 pe terenul agricol al unei societăţi comerciale din Ţăndărei, o ora mai tarziu, o ardere necontrolată de vegetaţie uscată s-a produs şi pe un teren viran aparţinând Consiliului Local al comunei Manasia. La numai câteva ore de la stingerea flăcărilor, un alt apel prin 112 anunţa izbucnirea unei noi arderi necontrolate în aceeaşi zonă. Ialomitenii sunt inca odata atenţionati să nu folosescă în mod abuziv sursele de aprindere pentru generarea unor incendii şi că solicitarea nejustificată a intervenţiei pompierilor profesionişti poate conduce la producerea unor pagube însemnate sau chiar la pierderea de vieţi omeneşti în cazul în care aceştia sunt solicitaţi să intervină şi la alte situaţii de urgenţă, de o gravitate mai mare.

Elena Oancea

Lăsați un mesaj