Week-end plin pentru pompierii urziceneni

0
Pompierii militari de la detaşamentul Urziceni au fost solicitaţi în week-end la două intervenţii. Prima dintre ele a avut loc vineri dimineaţă în cartierul Catanga şi a avut ca scop înlăturarea a doi plopi care riscau să se prăbuşească peste cei care se aflau în trecere sau peste locuinţele sociale din imediata vecinătate. Echipajul de la subunitatea de pompieri, sprijinit de o echipă a serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă a utilizat o autospecială de intervenţie la înălţime şi cu ajutorul unei drujbe a reuşit ca după aproximativ o oră şi jumătate să îndepărteze pericolul iminent.
Ieri noapte, puţin după ora trei a sunat din nou alarma pentru pompierii de la Urziceni al căror echipaj de descarcerare a fost solicitat să intervină în cazul unui accident rutier. Un autoturism Hyundai, condus cu viteză pe şoseaua Ploieşti – Urziceni a părăsit direcţia de mers şi s-a oprit într-un cap de pod de pe raza comunei Bărbuleşti. Cei doi pasageri nu au avut nevoie de asistenţă în schimb, pompierii militari au deconectat bateria autoturismului avariat pentru a evita producerea unui incendiu la bord.
Robert-Viorel Dincă, www.radiocampus.ro

Lăsați un mesaj

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.