Weekend fotbalistic

0

fotbal

Unirea Slobozia- fără emoţii
Doar trei minute le-au fost necesare fotbaliştilor Unirii Slobozia pentru a-şi trece în cont toate punctele puse în joc în meciul disputat sâmbătă în deplasare contra ,,lanternei roşii’’ Dinamo II Bucureşti.
Prima reuşită a partidei din etapa a 28-a a campionatului Ligii a doua s-a consemnat în minutul 22 când fundaşul gazdelor, Nae, a trimis în propria poartă un balon centrat de Roşu. Trei minute mai târziu, Mihai a şutat la colţul scurt din interiorul suprafeţei de pedeapsă, iar Iordan a scos pentru a doua oară mingea din plasă.
Cu trei minute înainte de final, Soare a fost eliminat de centralul partidei, Zoltan Erdei, pentru cumul de cartonaşe galbene. Unirea avea să încheie totuşi meciul în superioritate numerică după ce într-un singur minut, Jugaru şi Burnea aveau să fie şi ei trimişi pe tuşă pentru acelaşi motiv.
Odată cu victoria de sâmbătă, echipa antrenată de Marin Dună intră pe ultima turnantă a actualului sezon competiţional. Ialomiţenii au strâns 29 de puncte, ocupă acum locul al şaselea în clasamentul primei serii şi mai au de jucat două meciuri fără emoţii: sâmbăta viitoare acasă cu ACS Buftea şi în ultima etapă în deplasare contra Chindiei Târgovişte.
Rapid Feteşti – deja în vacanţă
Scăpată de grijile retrogradării, Rapid Feteşti a abordat în manieră de vacanţă meciul jucat vineri contra Juventusului. Consecinţa firească a fost un 5-0 mai sec decât a arătat tabela de marcaj la final. Pentru ialomiţeni mai rămâne de disputat în seria a doua a eşalonului trei un singur meci programat joi cu începere de la ora 18.00 pe teren propriu contra Dunării Călăraşi.
În urma înfrângerii de vineri Rapidul a coborât pe locul al optulea în clasament, la cinci puncte distanţă de următoarea clasată, Urban Titu.
În aceeaşi etapă a douăzeci şi cincea, deja promovata Viitorul Axintele a câştigat cu 3-0 la masa verde meciul cu CSM Focşani şi încheie sezonul cu 61 de puncte din douăzeci de victorii şi un rezultat de egalitate.
Liga a patra de fotbal – etapa gazdelor
Gazdele au dat tonul în meciurile disputate sâmbătă în liga a patra de fotbal şi au câştigat patru dintre cele şapte meciuri ale etapaei a douăzeci şi patra.
Surpriza s-a produs la Ţăndărei unde Victoria a cedat la limită, scor 0-1, meciul cu FC Răduleşti. Liderul la zi al clasamentului, Voinţa Cocora a învins în derby-ul etapei ocupanta locului al treilea, Viticola Feteşti, cu 4-,1 iar Unirea Manasia a surclasat cu 5-2 Voinţa Reviga.
În celelalte meciuri ale etapei s-au înregistrat următoarele rezultate: ACS Căzăneşti – Recolta Gheorghe Doja 3-2, Unirea Griviţa – Recolta Gheorghe Lazăr 4-2, Spicul Colilia – Victoria Munteni Buzău 1-3 şi CS Amara – Abatorul Slobozia 2-2.
În clasament, Voinţa Cocora s-a desprins la cinci puncte de Victoria Ţăndărei, iar pe treapta a treia a podiumului a urcat Victoria Munteni Buzău cu 45 de puncte, trei în plus faţă de Viticola Feteşti.
Robert Viorel Dinca, www.radiocampus.ro

Lăsați un mesaj