Zahărul şi făina de la Uniunea Europeană constituie o problemă spinoasă la nivelul judeţului Ialomiţa

0

Prefectul Mădălin Teculescu spune că are semnale din judeţ că în unele localităţi aceste ajutoare sunt păstrate în încăperi în care plouă, nefiind distribuite beneficiarilor.

Conform metodologiei, lista beneficiarilor este întocmită de Casa Naţională de Pensii în funcţie de venituri şi ajunge la primării, de unde cantităţile de zahăr şi făină sunt distribuite către cei nevoiaşi.

Primarii prezenţi la Colegiul Prefectural s-au declarat nemulţumiţi de faptul că apar liste suplimentare cu persoane, dar nu şi zahăr sau făină şi mai ales că ajutoarele nu sunt distribuite chiar celor nevoiaşi.

În acelaşi timp, directorul Casei de Pensii Ialomiţa, Olivia Postole, a menţionat că respectă legea.

La această dată, în 28 de localităţi ialomiţene s-au livrat deja 40% din zahărul şi 60% din făina venite de la Uniunea Europeană. În acelaşi timp, Mădălin Teculescu a anuţat că de astăzi Comisia de coordonare a Prefecturii începe controale la primăriile din judeţ, care se ocupă cu distribuirea ajutoarelor de la Uniunea Europeană.

Elena Oancea

Lăsați un mesaj

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.