Ziua campionilor

15

Conducerea Clubului sportiv municipal din Slobozia i-a premiat astăzi pe cei mai buni sportivi ai anului de la secţiile de handbal, karate, lupte, fotbal şi karting.
Antrenorii echipelor i-au evidenţiat pe sportivii care au dovedit seriozitate şi perseverenţă. În top la fotbal au fost seniorii Viorel Gheorghe, Romeo Soare şi Constantin Toma, la juniori Florinel Ibrian, Paul Vasile şi George Mitrea, iar la juniori B, Bogdan Patrianca, Sorin Avram şi Marius Chiţoiu.
Marian Simion le-a nominalizat pe Irina Simion, componentă a lotului naţional de tineret şi participantă la turneul de calificare pentru Campionatul European, Andreea Nica-portarul titular cu evoluţii constant bune, Mihaela Popescu -capitanul echipei, Alexandra Băeşu – baza echipei în apărare şi Monica Ştefan, cu un progres remarcabil în ultima perioada, acum principala marcatoare a echipei.
Pentru sporturile individuale au contat rezultate obţinute în competiţiile naţionale şi internaţionale. Karatiştii din Slobozia au participat la campionatul Mondial unde Andrei Ivanciu a obţinut locul III la kata, Vicenţiu Racoviţeanu locul III la kumite, Matei Gheorghe locul IV şi Alexandru Buterez locul V la Kata.
Cel mai mic dintre sportivii premiaţi de Clubul Sportiv Municipal este Antonio Alexandru JIANU care s-a situat pe locul III la campionatul naţional de karting. El are 7 ani, face carting de 3 ani, şi fireşte vrea să devină pilot de formula 1. Alexandru este pregătit de Marcel Frăţilă. Antrenorul se mândreşte că rezultatele obţinute la întrecerile naţionale au permis afilierea secţiei la Federaţia Naţională de Karting şi Automobilism Sportiv.
Secţia de lupte a Clubului Sportiv Municipal se mândreşte cu rezultatele sportivilor Claudia Pârvu, componentă a Lotului Naţional şi Olimpic, Adrian Turcu – campion naţional la Cadeţi, Doru Valentin Măiţă şi Alina Moraru-vicecampioni naţionali la cadeţi. Sportivii au fost felicitaţi de primarul Gabi Ionaşcu, iar cadou au primit un recital din partea elevilor de la Liceul de Artă.
Clementina Tudor, www.radiocampus.ro

DOWNLOAD FOTOGRAFII

15 comentarii

  1. avem cluburi de handbal, karate, lupte, fotbal şi karting. da de ciclism il doare in (…) pe ionascu sa ne faca…. si cica nu sunt bani pai cum sa fie cand echipa de handbal mananca atatea miliarde????

  2. oricine poate sa spuna orice in ziua de azi, asta e marea democratie din Romania. iar daca unii au pitici pe creier, musai trebuie sa chitaie, sa dea din coate, sa se faca auzit prin ce huleste… si de cele mai multe ori sunt vai de mama lor, adica oameni mici la suflet, care se cred centrul universului doar pt ca respira… au pretentii numai de la altii, de la ei niciodata. CINEVA, mai bine te simti si taci! E o vorba, dar in alte medii ,,Nu rata o buna ocazie de a tacea.“
    Sportivii premiati nu au nicio vina ca nu il suporti tu pe primar

  3. Premiant ……….Jianu Toni Alexandru ….a participat la un concurs de Karting si altii au adus numeroase cupe organizatiei….nici nu au fost chemati…….asta pentru ca mama DANA.. este secretara la CSM Slobozia……..mana in mana cu Ionel C. ca sa nu mai zic altceva………………………REALITATEA DOARE UNEORI, DAR ASTA E, FRATE

  4. Adrian, in insertul audio, Marcel Fratila spune ca rezultate au obtinut mai multi. dar ce spui tu imi aduce aminte de dialogul dintre doi copii, sportivi, care nu au vrut sa aplaude cand l-au strigat pe Alexandru, ca nici el nu a aplaudat la ei. Si mi-am dat seama ca nici macar practicantii unor sporturi nu mai sunt in stare sa dea dovada de sportivitate. Poate pentru ca nu ii mai invata nimeni.

  5. Felicitari tuturor sportivilor premiati si nu numai!Numai cine nu e implicat in sport nu intelege cu cite sacrificii se poate face performanta in zilele noastre in Romania!

  6. nu sunt invidios si nu am zis ca sportivii premiati au vreo vina spun doar adevarul mai exact ca (.) clubul de handabla mananca zeci de milioane si ionascu se plange ca nu sunt bani :-j

  7. am observat, pai nici la fotbal nu se baga mai multi bani ca la handbal si sansele sunt mai mici , pe ele le trimit cu o zi inainte de meci cu masa si cazare in loc sa investeasca in copii si juniori care aduc intr adevar medalii , ele ce aduc ?

  8. e diferenta de liga draga pol, fotbalul din slobozia e in liga a treia, iar handbalul in liga a doua, cu sanse de promovare in liga I. perspectivele sunt mult mai mari la handbal decat la fotbal, sa fim seriosi.

Dă-i un răspuns lui yo Renunțați la răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.