Ajuns acasă de la muncă, acesta s-a aşezat la masă, însă din grabă sau neatenţie s-a înecat cu mancare şi a murit.
Familia a sunat imediat la 112, însă în momentul în care cadrele medicale de specialitate au ajuns la locuinţa feteşteanului, era prea târziu.
Echipajul Smurd al unităţii de pompieri din Feteşti a fost alertat la ora 17 şi 50 de minute, însă la sosirea lui, bărbatul în vârstă de 52 de ani prezenta cianoza extremităţilor. Deşi s-au executat manevrele specifice de resuscitare, feteşteanul a fost declarat mort.
Elena Oancea