Ziua Eroilor la Slobozia

2

_DSC8210

Ziua Eroilor a fost celebrată în mod solemn la Slobozia printr-un dublu ceremonial militar şi religios, care a început la prânz în parcul de la Catedrală şi la care au participat reprezentanţi ai principalelor instituţii publice din judeţ.
Ceremonia a debutat în sunet de clopote, cu un moment de reculegere şi a continuat cu intonarea imnului naţional şi cu o slujbă de pomenire oficiată de Preasfinţul Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor.
Prezent la eveniment, subprefectul Marin Constantin a adus un omagiu celor care s-au jertfit pe câmpurile de bătălie şi şi-a exprimat speranţa că pentru români vor veni vremuri paşnice.
La ceremonialul de Ziua Eroilor au fost prezenţi şi 4 dintre ialomiţenii supravieţuitori ai celui de-al doilea război mondial: Constantin Nedelcu, Petre Zamfir, Tudor Istrofor şi Şerban Nicolae, primiţi cu aplauze de cei prezenţi la manifestare.
Momentul solemn de la statuia ,,Colonel Popescu“ s-a încheiat cu depunerea de coroane de flori şi cu defilarea Gărzii de Onoare. Un ceremonial aproape identic a avut loc jumătate de oră mai târziu şi la Cimitirul Internaţional al Eroilor.

Robert Viorel Dincă, www.radiocampus.ro

2 comentarii

  1. Buna ziua ,eu sunt din ploiesti si l -am cunoscut pe cel mai batran bunic de 103 ani este un om deosebit mai cerebral de cat multi alti tineri cu o familie deosebita,cu mult respect .ii salut pe aceasta cale si sper sa ajung in vara aceasta sa-i vizitez.Tin sa va spun ca l-am cunoscut in spita la slobozia unde venise pentru niste analize si eu eram cu un unchi internata, am stat toata noaptea sa ne povesteasca din timpul razboiuluisi multe altele deci nu ne mai saturam ascultandul ,Nu ne venea sa credem cu ce lux de amanunte de povestea il salut sii urez multa sanatate

Dă-i un răspuns lui arsene Renunțați la răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.