Posturile de poliţie din mediul rural se vor reorganiza şi vor funcţiona în 7 centre, stabilite la Stelnica, Ţăndărei, Slobozia, Griviţa, Ion Roată, Jilavele şi Coşereni.
La aceste secţii de poliţie vor fi arondate mai multe comune şi vor fi detaşaţi câte doi- trei ofiţer care vor coordona activitatea poliţiştilor din zona de competenţă.
Comisarul şef Viorel Ştefu precizează că activitatea de la posturile de poliţie existente la comune se va păstra într-un program de 8 ore pe zi de luni până vineri, asigurată de un singur agent. Ceilalţi vor patrula în toată zona arondată secţiei şi vor asigura turele de noapte.
Comisarul Viorel Ştefu, şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie Ialomiţa, spune că principala deficienţă rezultată în urma acestei reorganizări este creşterea timpului de intervenţie la solicitare, dată fiind aria mai mare de competenţă a echipajelor din serviciul secţiilor
Măsura de reorganizare a poliţiei rurale în secţii zonale urmăreşte profesionalizarea serviciului poliţienesc şi asigurarea unei permanenţe în teritoriu. 84 % dintre infracţiunile înregistrate în Ialomiţa se produc pe timpul nopţii.
Clementina Tudor, www.radiocampus.ro
lasa macar acum umbla si ei mai multi si nui mai bate baetii pe strada