De aproape patru ani, Mihai Dragoi, bucurestean get-beget, a devenit locuitor, cu acte in regula, al comunei Maia. A venit aici, unde s-a stabilit cu familia (sotia si fiica), atras fiind de staruinta locuitorilor in cultivarea legumelor. Atras, de fapt, de intregul bazin legumicol al zonei, el fiind managerul unei firme specializata in comercializarea produselor respective. A venit aici insa nu doar pentru a fi mai aproape de cel care-i oferea marfa cuvenita desfasurarii activitatii sale, ci si cu intentia declarata de a sprijini producatorul agricol.
Ca intentia sa nu a ramas la nivelul declaratiei o dovedeste faptul ca, imediat dupa dobandirea locului unde urma sa se stabileasca si unde locuieste deja, a trecut la fapte si a cheltuit bani seriosi, din propriu buzunar, nu prin accesari de fonduri, in realizarea unei investitii in beneficiul producerii legumelor si, implicit, al producatorilor de legume.
Logica dumnealui era simpla, dar si riscanta. Simpla, pornind de la ideea ca a avea succes in valorificarea produselor presupune sa ai ce valorifica. Or, aici, in zona, truditorii pamantului, sunt pur si simplu impatimiti de munca lor, ceea ce garanta sansa de a produce, garanta produsele. Numai ca vointa si chiar talentul de a produce nu sunt suficiente, pentru ca produsele trebui sa indeplineasca si niste conditii. Sa fi produse obtinute, nu doar rezultate si sa fie, mai ales, produse de calitate. Cu alte cuvinte, Mihai Dragoi, sprijinindu-se pe pasiunea acestor oameni de a lucra pamantul, pe dragostea lor pentru legumicultura, cum se spune, pe experienta lor, nu doar miza pe un astfel de potential, dar incerca sa le aduca si un suflu nou. incerca sa demonstreze – si aici incepe riscul – ca traditia si chiar priceperea de care esti convins ca dai dovada si, intr-adevar, dai dovada pot fi uneori chiar daunatoare daca te sprijini doar pe ele. Daca te cantonezi in ele, daca ajungi la rutina sau chiar la un fel de bigotism. El, truditorul pamantului, care nu prea stie sa-si puna la socoteala si propria-i munca, trebuie scos, asadar, din inertie, demonstrandu-i-se ca poate castiga mult mai mult si cu mai putine eforturi numai daca incerca sa iasa si din propria lui carapace, din propriile-i prejudecati. Daca stie sa-si valorifice traditia, nu sa se cantoneze in ea. Pentru ca, in fapt, ceea ce ei fac acum faceau si inainte, dar numai in aparenta. Pentru ca, in esenta, lucrurile s-au schimbat sau, oricum, se vor schimba, chiar daca schimbarea nu s-a produs inca.
Riscul cel mare insa a fost acela ca tocmai factorii responsabili din agricultura, care s-ar fi cuvenit sa reactioneze intr-un fel sau altul la initiativa sa, s-au dovedit a fi indiferenti fata tot ceea ce a realizat el, investitorul de la Maia, pana acum. Risc, in sensul ca Mihai Dragoi ar fi asteptat de la acestia ceva anume, un beneficiu, ci in sensul ca s-a trezit in fata unei situatii oarecum paradoxale, intorcandu-i spatele tocmai cei care se considera sprijinitori ai agriculturii…
Iata, la sfarsitul acestei saptamani, Mihai Dragoi a invitat, acasa la el, la o demonstratie practica – la un experiment agricol – atat producatori, cat si factori responsabili din domeniu. Era vorba de testarea unor utilaje destinate pregatirii solului in vederea infiintarii culturilor si de plantare mecanizata a unor legume, in speta fire de ardei si rosii. Lotul experimental apartinea experimentatorului, adica era terenul dlui Dragoi, la fel si plantele si chiar unul dintre utilaje, achizitionat special pentru o astfel de demonstratie. Daca truditorii pamantului invitati la aceasta demonstratie au raspuns chemarii respective, nici un reprezentant al vreunei structuri agricole judetene sau de aiurea nu a catadixit sa onoreze cu prezenta o astfel de provocare. Ma rog, era week-end si, intr-adevar, in ziua aceea au fost sa fie si altfel de evenimente, dar nici macar unul, fie si ultimul din schema, sa nu fi avut curiozitatea sa vada ce-au vrut acei confrati ai lor, in numele carora (ca sa nu zicem pe seama carora) sunt platiti?
Vom reveni cu detalii in numarul urmator, cu acelasi titlu, pentru ca atat titlul cat si supratitlul au a spune mult mai multe.
Ion ALECU