Dispensarul medical al comunei Bordusani este unul de referinta in judet prin dimensiunea sa si, mai ales, prin posibilitatile ce le poate oferi in vederea asigurarii unor prestatii de profil la nivelul celor mai ridicate standarde europene.
Si mai e prin ceva de referinta.
Prin faptul ca medicului Ionel Lungu, care lucreaza aici, i se poate spune medic de familie nu doar pentru ca asta e noua titulatura data medicului de dispensar, ci pentru ca acesta face parte el insusi din marea familie a comunei, provenind din aceasta familie.
Prin urmare, doctorul Ionel Lungu este medic de familie in propria familie. Postura comoda, intr-un fel, confortabila daca ne gandim ca nicaieri nu este mai bine decat acasa, dar si destul de impovaratoare in acelasi timp pentru raspunderea pe care o are.
Incerc, nu intamplator, o paranteza.
In urma cu niste ani, un distins medic al spitalului din Slobozia a fost nevoit sa-si opereze mama. Asistenta stergea discret si, fireste, atent broboanele de sudoare de pe fruntea medicului. Nu era doar sudoare, avea sa marturiseasca mai tarziu distinsul chirurg…
Sigur, acolo la Bordusani, medicul Ionel Lungu nu intra in sala de operatie, dar fiecare gest al lui, in raport cu cei apropiati lui, are ceva din broboana de sudoare a chirurgului de care mi-am adus aminte.
Medicul de la Bordusani este Ionel al lui Lungu, familia acestuia se cheama ea insasi „alde Lungu”, familie cu doi baieti, unul licean, celalalt in ultima clasa primara, dar, acolo, la dispensar, este vorba de doctorul Lungu care poate fi judecat mult mai aspru decat oricare alt doctor venit aici. Pentru ca e „de-al nostru”.
Poate fi o povara, domnule doctor, faptul ca sunteti nascut si crescut aici? l-am intrebat. Aici intre oamenii asupra sanatatii carora vegheati? Nu, mi-a raspuns, nu-i o povara, ci o raspundere in plus. O raspundere care insa ma si motiveaza. Numai ca, din pacate, continua medicul, modul in care suntem priviti chiar de ai nostri, din sistem, nu prea are darul sa ne motiveze. Pe noi, medicii de familie, pentru ca la ei ma refer…
Medicul imi vorbeste mai apoi despre greutatile pe care le intampina, despre dificultatile din sistem, despre formularistica incarcata. Prin noua reglementare privind eliberarea retetelor, medicul de familie este nevoit sa scrie si iar sa scrie. Sa reia cuvinte si sa le treaca de pe o hartie pe alta. Aceleasi cuvinte, cand ar fi putut exista doar o singura hartie, un singur document pentru prescrierea medicamentelor…
Nu mai intru in amanunte, pentru ca am facut-o si altadata, consemnand cele relatate si de alti medici de familie.
Se anunta iar un protest? vin cu alta intrebare. Nu-mi face placere sa o formulez, dar intrebarea se impune. Asta e, zice interlocutorul meu, trebuie sa ne spunem si noi cuvantul. In ceea ce priveste protestul… Cum sa protestez? Sa spun oamenilor ca nu dau consultatii, ca nu eliberez retete pentru ca avem si noi nemultumirile noastre si ca… in primul rand nu as fi inteles. Nu as fi inteles, nu pentru ca oamenii de aici, consatenii mei nu ar pricepe ceea ce le-as spune. Ar pricepe, pentru ca au mintea destul de ascutita si nu sunt deloc straini de cele din jur. Dar ar avea nedumeriri asupra mea. Pentru ca eu sunt de aici si aici. Si, atata vreme cat sunt aici, cum pot sa le spune ca nu sunt? Eu sunt medic aici, asta vreau sa spun, si, atata vreme cat sunt aici, nu pot fi altceva decat medic. Ma rog, la dispensar pot fi „domn doctor”, dar asta-i altceva…
Ion ALECU