L-am ales interlocutor pe Vasile Sava, primarul orasului Tandarei, pentru ca are niste ani in administratia locala in calitatea sa de edil sef, fiind vorba nu doar de o vechime dobandita in domeniu, ci si de o experienta cu reale virtuti de a fi preluata si dusa mai departe. Fiind vorba de o tema in actualitate, autonomia locala, tema pe care, iata, cu fiecare iesire in public premierul insusi o abordeaza, sa intram, asadar, direct in subiect.
Uite autonomia, nu e autonomia
Vorbim, vorbim si iar vorbim despre autonomie locala, dar unde-i autonomia, domnule primar, mai ales ca sunteti iar amenintati cu…?
Unde sa fie? Acolo de unde se zice ca va veni spre noi. Sau la noi. Si la noi, mai bine spus. Ziceti bine amenintare… Caci aceasta autonomie locala a devenit un fel de joc de glezna, scuzati-mi abordarea de maidan, numai de glezna al autoritatilor centrale – Guvern, Parlament –, joc practicat de ani bunicei… Exista, intr-adevar, prevederi legale, prin 215, dar si prin 273, ultima lege referindu-se la finantele publice, prima la administratia locala, ce ne-ar asigura o anume autonomie de miscare, numai ca, in fapt, nu prea putem sa ne miscam asa cum ne-am dori. Si, cand spun asa cum ne-am dori, nu ma refer la iesiri din cadrul legal. Legile respective nu exclud autonomia locala, numai ca nu exclud nici decizia guvernamentala… Dar sa fiu mai direct. Deciziile guvernamentale raman decizii guvernamentale. Ele isi au rostul lor, oricand si oriunde, nu numai la noi. De ce trebuie, spre exemplu, sa ia o decizie Guvernul sau ministerul nu stiu care intr-o chestiune ce vizeaza o problema, punctuala, locala?
Concret.
Concret. Sa ne referim la invatamantul local. Noi – ma refer la puterea locala – avem voie sa introducem gaze, avem voie sa facem curatenie si tot ce tine de gospodarirea spatiului respectiv, pentru a asigura un cadru adecvat de lucru activitatilor desfasurate acolo, dar, pe culoarul celalalt, directorul scolii e numit de inspectoratul scolar judetean…
Al carui inspector general e numit, la randu-i, printr-o decizie pornita din afara judetului…
Multumesc, acesta era „jocul” pe care vroiam sa-l semnalez drept imixtiune in treburile locale. Jocul politic. Acesta nu are ce cauta in administratie in general si in administratia locala in special. Scoala, spitalul sunt institutii in slujba comunitatii, care impun respect si sprijin prin autoritatea profesionala a celor ce-si desfasoara acolo activitatea, nu prin efemeritatea culorii politice. Asa cum comunitatea isi alege primarul, consilierii, de ce nu aceeasi comunitate nu i-ar alege si pe cei din fruntea serviciilor aflate in slujba ei? La fel de mult se vorbeste si despre descentralizare. Suntem invitati sa discutam proiectul Legii privind organizarea si functionarea Politiei Locale. Asadar, Politia urmeaza sa vina la noi, sa fie a noastra. Adica, ordinea publica si circulatia din interiorul comunitatii devin servicii in administrarea comunitatii. Descentralizarea presupune fireste si asumarea unor raspunderi noi, dar si bani in plus de cheltuit. Or, transferul raspunderii nu prinde totdeauna acelasi drum si cu cel al finantarii…
Unii constata, altii decid
Vreti sa spuneti ca se transfera mai mult raspunderea, nu si banii?
Cam asa… Pentru ca vin, intr-adevar, de sus niste sume. Am vazut finantarea, sume defalcate din tva, asa cum vin la invatamant, la sanatate… Prin urmare, vor veni si pentru Politia locala niste sume, dar tot pe „sistemul: ia-ti banii si rezolva… Aceasta e schema. Vrei mai multi politisti, pui restul de bani de la tine… Dar nu e vorba numai de salarii, zicem noi, e vorba si de dotari; nu poti alega cu bicicleta infractorul cu Audi… Nu ma gandesc la superdotari, dar de niste dotari, cat de cat onorabile, daca nu rezonabile, e nevoie, nu? Apoi, spatiile, cheltuielile administrative… Sigur, vine si comunitatea cu o contributie, daca vrei, cu adevarat, sa ai un serviciu performant. Dar cum primul pas este totdeauna mai greu de facut, plecatul la drum trebuie bine gandit. Judicios gandit. Apropo de bani, nu mai merge sa lucram la gramada. Revenind la invatamant, noi comunicam inspectoratului o suma si, respectiv, consiliului judetean, de aici se comunica mai departe iar apoi, pe aceeasi filiera, vin niste bani catre noi, bani, de multe ori, cu taraita, cu fel si fel de rectificari bugetare, de regula spre sfarsitul anului… Practic, invatamantul local, pastrandu-ma in aceeasi sfera de exemplificare, devine o parte din viziunea globala pe care o are Guvernul prin ministerul de resort, asupra invatamantului. O parte dintr-un joc de puzzle parca, fara sa se tina cont ca acea bucatica din care rezulta intregul poate si chiar trebuie sa sufere niste modificari pe parcursul unei perioade de timp. Modificari in functie de cerintele locale. Pentru ca trebuie sa se tina seama si de strategia locala, nu doar de strategia generala. Strategia generala – daca ea exista cu adevarat – creeaza cadrul, dar mecanismele functioneaza jos. Si numai asa, in functie de modul in care acestea functioneaza, se cuvine sa se faca si alimentarea lor financiara. Dar nu prin decizie de sus, ci tot de jos. Numai comunitatea poate aprecia eficienta serviciului aflat in slujba ei. Nu am in vedere evaluarile profesionale – acestea le fac specialistii –, ma refer la evaluarile administrative, astfel incat sa putem decide si asupra structurarii sau restructurarii serviciilor respective, platite din bani publici. Chemi comunitatea si spui: Oameni buni, vreti mai multa ordine, ca sa avem mai multa ordine, ne trebuie cutare sau cutare. Cantaresti, analizezi, decizi, in cunostinta de cauza, nu doar constati si raportezi sus. Si tot de sus astepti sa fi luate si masuri. Analiza valabila si pentru invatamantul local si pentru sanatatea locala… In felul acesta, ar putea si s-ar cuveni sa creasca si autoritatea puterii locale, dar, mai ales, responsabilitatea acesteia. Raspunderea puterii locale, caci, dincolo de sanctiunea legii, mai exista una, capitala, de fapt, sanctiunea electoratului. Prin urmare, autonomia locala are darul sa evalueze si calitatea puterii locale, eficienta acesteia. Ceea ce va asigura si un rost anume al succesiunii la putere. In functie de rostuirile locale, de cerintele si exigentele locale.
Ion ALECU