Demersuri pentru revitalizarea Spitalului Fierbinti

0

Cum se stie, Spitalul Fierbinti nu mai functioneaza de multa vreme. Nu mai spunem de cine si, mai ales, cine a contribuit la desfiintarea acestuia, pentru ca nu mai e cazul sa, cum se zice, dezgropam mortii. Important este ca locatia respectiva, ce putea, prin abandonare, sa se naruie, a fost reabilitata si ea are toate sansele, prin conditiile deosebite create in urma reabilitarii, sa-si recapete destinatia initiala, aceea de unitate medicala. Reabilitarea viza de fapt infiintarea aici a unui centru de asistenta medico-sociala, purtand sigla Consiliului Judetean, dar, cum in Fierbinti si in zona asistenta medicala se afla intr-o reala suferinta, s-a convenit ca locatia sa ramana spatiu de prestatie medicala, iar centrul de asistenta medico-sociala sa functioneze intr-o alta cladire apartinand aceluiasi Consiliul Judetean, acolo unde a fost candva „scoala speciala”. Centrul deja functioneaza in spatiul respectiv.

Zilele trecute, trecand prin Fierbinti, am constatat ca lucrarile de reabilitare de care v-am amintit avansasera, consemand bucuria dlui Daniel Teodorescu si, nu in ultimul rand a primarului, Iuksel Iusein, pricinuita de intalnirea de joi, 9 octombrie, cu staff-ul Consiliului Judetean Ialomita, presedintele, cei doi vicepresedinti, secretarul general al judetului, carora se alaturase si administratorul general al firmei ce a executat lucrarile, intalnire incheiata cu semnarea unei „minute” in vederea declansarii demersurilor pentru infiintarea aici a unui centru de sanatate. Pentru confirmare si detaliere, l-am abordat pe dl. Silvian Ciuperca, presedintele Consiliului Judetean Ialomita, care a avut amabilitatea sa ne acorde acest scurt interviu.
Asadar, domnule presedinte, sunt sanse ca spitalul din Fierbinti sa fie revitalizat?
Locatia fostului Spital Orasenesc Fierbinti, candva Spital Comunal, este, dupa trei ani de eforturi, renovata in procent de 60 la suta. Doua pavilioane sunt modernizate, exstinse si apte sa fie mobilate pentru alta destinatie. In viziunea Consiliului Judetean locatia respectiva este extrem de potrivita, de necesara, de oportuna pentru a deveni un centru de sanatate. In spiritul si litera legii privind asigurarea serviciilor de sanatate publica, exista posibilitatea juridica de a infiinta un Centru de Sanatate Orasenesc Fierbinti, pentru inceput cu doua servicii spitalicesti, unul de interne, extrem de necesara pentru populatia care isi verifica permanent si periodic sanatatea, si, eventual, unul de pediatrie. Conceptul de centru de sanatate nu este foarte frecvent. In unitati sanitare publice cu paturi in Romania sunt putine astfel de centre. Este o noutate, el reprezinta un intermediar, daca vreti, intre centre medico-sociale si spitale traditionale. Pana la urma, nu palaria Mariei conteaza, conteaza Maria. Pacientii nu vor fi doar din orasul Fierbinti, sunt pacienti din localitatile limitrofe.
Am inteles ca primarii si-au exprimat sprijinul, sprijin financiar, prin consultarea consiliului local si adoptarea hotararilor cuvenite, in vederea functionarii unitatii sanitare respective…
Asa este. In principal, centrele de sanatate se finanteaza prin contractele cu casa judeteana a asigurarilor de sanatate. Iar problema medicilor este una care are conditii favorabile de rezolvare datorita faptului ca suntem in apropierea Capitalei, pentru ca drumul judetean, stiti bine, de la Movilita la Fierbinti si mai departe spre Ilfov este modernizat, drumul care duce la Balotesti si exista, deci, posibilitatea accesului oraselului Fierbinti pe drumuri modernizate, bune, pentru medicii care, de regula, nu sunt din zona, ci din Capitala.
Dan Elias, asa-i spun prietenii, preciza ca el deja a tratat cu niste medici care sunt dispusi sa vina la Fierbinti. Sigur ca nu e competenta lui sa angajeze…
Si directorul si alti oameni si primari sunt deja implicati in acest proiect, de a selecta oameni, de a cauta medici dispusi sa lucreze acolo. Dispusi, pentru ca unii, pentru venituri mai mari, stiti bine ca pleaca si din Romania si vor pacienti cu mai multi bani in buzunar. Noi credem ca in Romania exista medici care sa fie dispusi sa lucreze si pentru cetatenii din zona Fierbinti. Consiliul Judetean este antrenat in a pregati suportul juridic al acestui demers. Initiativa infiintarii centrului de sanatate apartine judetului, dar decizia apartine Ministerului Sanatatii. Este nevoie, asadar, de o hotarare de Guvern. Deci, pregatirea juridica, pregatirea tehnica si suportul motivational ce pledeaza pentru infiintarea acestui centru de sanatate o face Consiliul Judetean impreuna cu orasul Fierbinti, cu toata comunitatea de acolo, localitatile invecinate, misiunea noastra este sa facem demersurile respective si sa convingem Ministerul Sanatatii sa propuna Guvernului o hotarare in acest sens.
Tocmai acest lucru incercam si noi prin randurile de fata, continuand, de fapt, atatea si atatea demersuri publicistice (colectia „Ialomitei” sta marturie) in vederea redarii acestei locatii a destinatiei (destinatie testamentara) pentru care a fost inaltata si lasata mostenire oamenilor acestor locuri de catre N.C.Georgescu spre sfarsitul secolului al XIX-lea…

Ion ALECU

Lăsați un mesaj

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.