Orice pact s-ar fi realizat intre partidele pe care electoratul (acela care si cat a fost) le-a trimis in Parlament – electoratul, dar si calculatorul – ar fi fost suspect si suspectat. Sau, ma rog, suspectabil, intinzand, precum elasticul, cuvantul.
Pentru ca, in ciuda faptului ca s-a tot clamat si se clameaza (de catre politicieni in primul rand) Stanga si Dreapta, din cele trei partide castigatoare (lasand UDMR in haina ei de uniune si nu de partid) e greu sa alegi doua compatibile, cat de cat, doctrinar.
Asa ca s-a ajuns la pactul care este si, implicit, la guvernul care este, cum ar zice dl. Vanghelie, ceea ce credem ca fac inutile comentariile.
Prin urmare, cineva trebuia sa guverneze. Caci, la urma-urmei, acesta este si rostul alegerilor parlamentare – iar odata cu acestea þinta politicienilor – si anume constituirea, in final, a Guvernului.
Sa zicem ca Executivul s-a constituit, ca doar nu se va mai intampla cine stie ce suceala, vorba unei batrane de la noi din cartier, pasionata de politica, sa-i dam totusi o sansa, sansa de a intra in paine, cum se spune. Guvernul oricum va incepe sa lucreze si fara sansa oferita de noi, cei care au votat cu totul si cu totul poate pentru altceva si impotriva altcuiva eventual, asa ca in clipa de faþa, spre tihna ce se cuvine sa o avem in clipa sarabatorilor ce bat la usa, e mai inþelept sa asteptam.
Sa asteptam cu speranþa ca pactul semnat a dus cu adevarat la stabilirea unui program de guvernare, nu la o platforma electorala, cum insinueaza unii, si ca politicienii respectivi, chiar daca nu se indragesc reciproc, si-au propus cu adevarat un parteneriat cu Romania.
Or, Romania nu le-a facut si – dupa cum se vede cu ochiul liber – nu le face (dumnealor!) nici un rau.
Ceea ce ar putea duce la concluzia ca ar putea fi bine si pentru noi.
La concluzia, nu la iluzia, caci de ilizii suntem satui…
Ion ALECU