Gigi Becali, in puscarie! Aceasta a fost informatia ce a bantuit si bantuie strada, aidoma vantului, vant ce a starnit praful si chiar vartejul atator si atator comentarii, astfel incat totul a fost invaluit intr-o pacla prin care realitatea din jur se redusese parca la niste imagini stereotipe cu mascati, cu un barbat vorbind la telefon pe platoul unei cladiri aratoase, in timp ce o dublura a sa dansa draceste pe un alt platou, cu ciocniri de masini in noapte, insotite de un apel telefonic la 112, cu flash-uri, tot de noapte, dintr-un bar… Adica, o realitate impusa, bagata pe gat chiar.
Nu comentez cazul, ma refer doar la perceptia omului de pe strada. La ceea ce, de fapt, am auzit cu urechile mele, cum se zice, in zilele ce au urmat acelei informatii privitoare la arestarea cu pricina. Omul de pe strada nu face distinctie intre retinere si arestare, nici nu-l intereseaza sa o faca. Pentru el, retinere, arestare, condamnare inseamna puscarie sau, ma rog, parnaie, in limbajul clientelar. Iar cand apar si catusele, puscaria este si mai evidenta. Catusele avand darul sa elimine nuantele chiar si in perceptii mult mai evoluate, mai cultivate, daca pot spune asa, catusele insemnand mai pentru toata lumea inchisoare.
Asadar, in perceptia publica retinerea si, mai apoi, a arestarea lui Gigi Becali pentru 29 de zile inseamna puscarie. Sigur ca interventiile politiei sau deciziile instantei nu se subordoneaza opiniei publice, ci legii. Si, in cazul de fata, legea zice ca „organele judiciare sunt singurele abilitate sa efectueze cercetari pentru aflarea adevarului”, caci neacceptarea acestui principiu ar duce la concluzia eronata si periculoasa ca toti cetatenii au posibilitatea de a-si face singuri dreptate, ceea ce ar crea, desigur, haos. S-ar ajunge, cum sublinia dna Mona Pivniceru, presedintele Asociatiei Magistratilor din Romania, „la primitivism, daca se doreste sa judecam doar pe baza de impresii publice”.
Prin urmare, faptul ca Gigi Becali si-a recuperat masina furata cu forte proprii si, mai mult, a lasat infractorii in libertate constituie, intr-adevar, incalcare a legii, pe care, cu siguranta, omul de pe strada nu o exclude. Nu exclude fapta, dar recuperarea o comenteaza, pentru ca in acest sens, apropo de interventia prompta si eficienta a politiei, ar fi multe de comentat… Si, cu siguranta, nu exclude nici interventia cuvenita a justitiei in cazul de fata. Dar compara, pentru ca are ce si cu ce compara…
Deci, cazul trebuie judecat. Dar de ce nu in stare de libertate? Asta e, de fapt, intrebarea esentiala. E Gigi Becali pericol public? Pai, daca era vorba, intr-adevar, de un pericol public, mai era lasat sa-si conduca el, la volanul propriei masini, anchetatorii la Politie si nu viceversa. Retineti: in motivarea arestarii sta scris: pericol social concret, de unde si caracterul exceptional al arestarii. Si mai retineti ca arestarea se motiveaza chiar si invocandu-se calitatile inculpatului si anume aceea de a fi „exemplu de urmat pentru alti cetateni”. Ceea ce duce la concluzia, scrisa negru pe alb in aceeasi motivare judecatoreasca: „Poate mai mult ca ceilalti inculpati era dator sa se manifeste intr-o conduita care sa nu contravina regulilor de convietuire sociala”…
Consemnam mai sus ca un jurist de marca al Romaniei, doamna Pivniceru, spunea asa: „Este vorba de primitivism, daca se doreste sa judecam doar pe baza de impresii publice”. Dar cand se ajunge la arestare pe baza de impresii cu privire la persoana in cauza despre ce, oare, mai poate fi vorba?
Ion ALECU