Interviurile „IALOMITEI” – INTERVIU CU DOAMNA CRISTINA POCORA, DEPUTAT IALOMITEAN

1

Au trecut doua luni de la alegerea dumneavoastra ca Deputat de Ialomita, in Colegiul Fetesti. Care este diferenta intre omul politic numit, postura in care v-ati regasit inainte de alegeri, si aceea de om politic ales, in care va regasiti acum?
Rolul omului politic, indiferent daca se afla intr-o functie aleasa sau o functie numita este sa-si reprezinte cetatenii, sa se preocupe de problemele lor si sa caute solutii pentru rezolvarea acestor probleme.
Va pot spune ca, tocmai din aceasta dorinta – sa-i pot ajuta cat mai mult pe ialomiteni, am ales ca in Camera Deputatilor sa activez in cadrul Comisiei pentru Munca si Protectie Sociala. In aceasta comisie, se dezbat toate legile care ii privesc pe angajati, pe pensionari, pe copii, care privesc persoanele cu handicap, sau legile care pot diminua saracia si acorda diferite ajutoare sociale
.

FEMEILE DIN IALOMITA AU UN PROTECTOR IMPOTRIVA DISCRIMINARILOR
Pe langa aceasta comisie, mai fac parte si din Comisia pentru Egalitate de Sanse intre Femei si Barbati, comisie in care sunt chiar presedinta. Rolul acestei comisii este sa vegheze ca nici o lege sa nu faca discriminari. In plus, vizeaza imbunatatirea conditiei femeii in societate.
Cred ca, in aceasta noua calitate, aceea de parlamentar, pot fi mult mai utila oamenilor din judet. Vreau sa fiu cea care corecteaza legile nedrepte pentru ei. Asa ca ii rog pe ialomiteni sa-mi semnaleze acele legi strambe astfel incat eu sa depun amendamente in Parlament in numele lor si sa-i ajut.
Cu siguranta, in aceasta perioada, v-ati reintors si printre cei care v-au trimis in Parlament ca sa le aparati interesele. Ce mesaje v-au transmis, care sunt asteptarile de la deputatul lor?
Oamenii asteapta sa-mi respect promisiunile din campanie. Atunci le-am promis ca voi initia, inca din prima sesiune parlamentara, 10 legi. Legi, cred eu, foarte importante pentru aceasta zona. Ialomitenii mi-au dat dreptate asupra necesitatii acestor documente, drept dovada – m-au ales. Asa ca oamenii asteapta, acum, mutarea mea. Si eu lucrez la aceste legi. In scurt timp le voi depune spre dezbatere la Camera Deputatilor.
Colegi de-ai dumneavoastra din Parlament si-au deschis in judet birouri parlamentare. Este cazul domnilor Gheorghe Tinel si Marian Neacsu. Dumneavoastra?
La Fetesti am deja un cabinet parlamentar. E amplasat in cadrul sediului organizatiei PNL Fetesti si merg acolo la sfarsitul fiecarei saptamani.
Intentionez ca, in viitorul foarte apropiat, sa am cate un birou pentru audiente si la Tandarei, Facaeni, Mihail Kogalniceanu si Gura Ialomitei.
In plus, asa cum am promis in campanie, voi merge prin toate cele 11 localitati din colegiu si chiar si in altele din judet si ma voi intalni cu oamenii, sa le aflu problemele. 
Fac acum un calendar al acestor deplasari pana in luna aprilie.
Ca o certitudine aproape, va pot spune ca, pana la sfarsitul mandatului, voi avea birouri in toate cele 11 localitati din colegiul Fetesti-Tandarei.
In campania electorala, nu au lipsit asigurarile pe care dumneavoastra le-ati dat alegatorilor ca, in urmatorii patru ani, localitatile lor vor cunoaste o dezvoltare economica si sociala mult mai accentuata. Cam care considerati ca sunt nevoile municipiului Fetesti la aceasta ora si cum le vedeti rezolvate?
Nevoile municipiului Fetesti sunt inca multe. E nevoie de retele de canalizare si de electricitate moderne, e nevoie de o infrastructura adevarata. In plus, la nivel cultural si de recreere, nu exista aproape nimic in Fetesti.
Noul primar al orasului s-a apucat de treaba si lucrurile se vad, deja, dar nu se pot face minuni, cel putin nu peste noapte. A asfaltat strada principala, a facut curatenie… Schimbarile se vad. Dar mai este de munca. Cred ca in aceasta echipa – primar, consilieri, deputat, senator, Consiliu Judetean si cetateni vom reusi sa dam Fetestiului o alta fata. Cred ca acelasi lucru se poate intampla si la Tandarei, Bordusani, Movila sau Vladeni!

“CU NOUA GUVERNARE, VA FI FOARTE GREU PENTRU IALOMITEN”
In campanie, eram foarte optimista pentru ca speram ca PNL sa ramana la guvernare. Cred ca noi am fi putut face fata mai usor crizei economice si am fi avut solutii pentru continuarea cresterii economice. Inca din vara incepuse criza economica mondiala, dar Guvernul Tariceanu a gasit resurse sa majoreze pensiile, sa aloce bani pentru investitii. Guvernarea liberala a fost lucida si responsabila – atunci cand au existat cereri prea mari care amenintau economia, cum a fost majorarea salariilor profesorilor cu 50% am spus-o clar si transant.
Din pacate, s-a ajuns la un guvern cu doua partide care trag in directii total opuse. Nu au o strategie, nu au un plan de guvernare, nu au nici un proiect de viitor, prin care sa faca fata crizei economice.
In aceste conditii, ma tem ca dezvoltarea tuturor oraselor, inclusiv a Fetestiului, va fi afectata. Daca guvernul nu va gestiona bine fondurile existente, vor ajunge la autoritatile locale foarte putini bani. In aceste conditii, va conta foarte mult forta Primariei sa atraga fonduri europene. Eu cred ca, pe toata perioada acestei guvernari, singura solutie pentru dezvoltare este sa incerci sa te descurci singur, nu sa speri ca te va ajuta cineva. Iar fondurile europene inseamna sa te descurci singur!
Dar ale comunelor arondate Colegiului Fetesti?
Situatia din celelalte localitati ale colegiului este asemanatoare cu cea a Fetestiului sau a tandareiului. Din pacate, mai toti ialomitenii au nevoie de sisteme de canalizare si de electricitate si de drumuri mai bune. Iar guvernarea actuala este la fel de proasta pentru toti!
La nivel concret si imediat, ce pot eu sa fac pentru toti acestia, inclusiv pentru fetesteni, este urmatorul lucru: cand Bugetul pe 2009 va ajunge in Parlament, sa-l studiez atent si sa depun o serie de amendamente prin care sa atrag mai multi bani pentru judetul Ialomita decat ar aloca actuala guvernare. Sper ca acesta sa fie principalul proiect pentru toti parlamentarii ialomiteni, indiferent de partidul din care fac parte!
in ce relatii sunteti cu ceilalti parlamentari ialomiteni?
Din punctul meu de vedere, lucrurile sunt foarte simple pe acest subiect. Toti cei sase parlamentari de Ialomita, 4 deputati si 2 senatori, indiferent de culoarea politica, ar trebui sa aiba o singura prioritate – sa reprezinte interesele ialomitenilor, ale celor care i-au trimis in Parlament, si sa colaboreze pentru binele locuitorilor acestui judet. Eu va asigur ca, in ceea ce ma priveste, voi sustine toate initiativele parlamentarilor ialomiteni, care au rolul sa schimbe vietile locuitorilor in bine!
Pentru final, credeti ca impreuna cu ceilalti parlamentari ialomiteni veti reusi sa imbunatatiti cumva in ochii electoratului imaginea politicianului roman?
Este obligatoriu sa ne tinem promisiunile facute cetatenilor. Fiecare candidat a prezentat oamenilor proiectul sau, promisiunile sale. Oamenii ne-au ales, pe fiecare, in functie de ceea ce am promis ca vom face. Ne-au ales uninominal. La sfarsitul celor patru ani de mandat, aceiasi oameni vor face o comparatie intre promisiuni si realizari. Daca raportul va fi unul pozitiv, acesti parlamentari ar putea fi realesi, daca nu, se vor intoarce in anonimat.

“VOI FI UN PARLAMENTAR MODERN”
In ceea ce ma priveste, voi incerca sa le prezint oamenilor imaginea unui parlamentar modern, tanar, plin de initiativa si energic. Nu cea a deputatului sau senatorului clasic, care adoarme in banca la sedintele de plen sau care doar se face ca se implica.
 
Nicolae TACHE 

 

1 comentariu

  1. Induiosator. iti dau lacrimile cand citesti despre oamenii politici si sacrificiul lor suprem. Ce ne-am face fara acesti demni reprezentanti ai cetetenilor trudind neostenit pe bancile parlamentului? Cinste lor!
    Eu ma opresc aici ca prea mi-e sila.

Lăsați un mesaj