Ni s-a urcat democratia la cap

0

Nu o data, copil fiind, ii auzeam pe cei in varsta urechindu-ne, cand faceam cate o boacana sau cand ne bagam in vorba fara sa fim intrebati, cu intrebarea: „Ce, vi s-a urcat democratia la cap?” Era, de fapt, un fel de avertisment ca ne-am abatut de la normalitate… O astfel de intrebare imi sta pe buze ori de cate ori vad politiceni dandu-se in stamba pe sticla (aparand acolo doar sa fie vazuti si auziti, nu sa spuna ceva anume) in acele talkshow-uri cu aceleasi si aceleasi discutii interminabile despre salarii, greve ori posibile aliante, un talmes-balmes vocal, exersat cu nabadai, care pare sa creeze chiar o stare de confort celor aflati sub lumina reflectoarelor. Ma veti sfatui, desigur, sa inchid televizorul. N-o fac, intrucat tot sper ca voi avea parte, pana la urma, de o confruntare de idei, cu puncte de vedere diferite, sprijinte pe logica sau macar pe bunul-simt al constatarii comune si nu de taclale sau balacareli de taraba. Ma gandesc la faptul ca politicienii aflati in cursa electorala se lupta pentru un portofoliu in Parlament. Or, Parlamentul nu-i nici margine de sant, nici taraba de vandut nimicuri, chiar daca, uneori sau de cele mai multe ori, spiritele se incing – chiar e normal sa se incinga – si acolo. Numai ca acolo ne aflam – ar trebui, de fapt, sa ne aflam – in spatiul oratoriei, al elocintei, nu al vorbei goale, al barfei de cafenea. Chiar daca nu benefiem de o istorie parlamentara de traditie, noi, romanii, avem totusi parlamentari de referinta, cu demnitatea si tinuta cuvenite parlamentarului. Avem politicieni de referinta. E suficient, asadar, sa privim in propria noastra ograda politica si ar fi multe de invatat, de preluat si de urmat, dar pentru acest lucru e nevoie, din pacate, nu doar de cultura, ci si de o anume disponibilitate. Dar se pare ca putini sunt dispusi sa priveasca in trecut cu interesul de a scoate la lumina invataminte in primul rand, nu doar acuze, unele chiar nerusinate, la adresa acestui popor, fugind chiar de trecut si reducand (ori confundand) istoria noastra la (cu) regimul comunist, de parca acesta ar fi fost creatie romaneasca. Am avut si dupa ’89 parlamentari de referinta, politicieni de referinta. Persoane capabile, cu zestre morala si spirituala pe masura, sa fie in Parlament ori sa faca politica. Ne lipseste insa increderea in noi insine, dar si simtul masurii. Pentru ca, pur si simplu, ni s-a urcat democratia la cap…
 
Ion ALECU

Lăsați un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.