Pe traseul aplicarii Legii 290/2003 cu modificarile si completarile ulterioare – Functionari care pun pe drumuri oameni ramasi pe drumuri

0

Sa notam titulatura exacta a actului normativ cuprins in supratitlul randurilor de fata pentru a ne stabili reperele cuvenite in intelegerea celor relatate si semnalate aici. Este vorba, asadar, de Legea 290/2003 privind acordarea de despagubiri sau compensatii cetatenilor romani pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, retinute sau ramase in Basarabia, Bucovina de Nord si Tinutul Herta, ca urmare a starii de razboi si a aplicarii Tratatului de Pace intre Romania si Puterile Aliate si Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, cu modificarile si completarile ulterioare. Sublinierea ne apartine. Si sa reamintim cititorilor nostri, dar mai ales celor vizati, ca noi am descris in urma cu ceva timp o speta locala, sa-i spunem asa, aflata sub incidenta acestei legi, subiect asupra caruia suntem obligati sa revenim acum pentru ca pe traseul limpezirii cazului respectiv lucrurile au devenit si mai tulburi. Culmea este ca au devenit mai tulburi exact in clipa in care fusese dat verdictul rezolvat. Articolul nostru se intitula „O lege care pune pe drumuri pe cei ramasi pe drumuri” si el a aparut in „Ialomita” din 3 august 2007.

Reluand cele scrise in 2007
In vremurile tulburi ale anului 1944, scriam in numarul amintit, Nicolae Covalgiu a fost nevoit sa-si paraseasca domiciliul, agoniseala familiei reducandu-se la cateva boccele asezate in mare graba intr-o caruta. Se afla in comuna Bolboaca, judetul Ismail – Odesa, comuna in care se nascuse de fapt. Impreuna cu sotia sa Maria (nascuta in Leova, judetul Cahul) si copiii lor, doi baietei, ajung in Ianca de Braila, cu destinatia Siberia. Povestea e lunga, trista si inspaimantatoare. Numai intamplarea a facut ca ei sa nu ajunga in Siberia, reusind sa-si gaseasca un fel de domiciliu la ferma Domnita din comuna Ramnicelu. In 1948, Nicolae si Maria, beneficiind de o lege aparuta cu un an in urma, au reusit sa dobandeasca, gratie Camerei de chibzuinta (sentinta civila nr. 468, 4 iunie) a Tribunalului Braila, cetatenia romana. Intre timp, micutii au murit…
La vremea cand scriam aceste randuri, Nicolae Covalgiu locuia in Slobozia si avea 93 de ani. Sotia decedase. Avea doua fete, asezate la casele lor, una la Slobozia, cealalta in Bucuresti. Niciodata, continuam cele scrise atunci, nu s-a gandit ca va mai recupera ceva din ceea ce a pierdut, chiar daca gospodaria sa de la Bolboaca (azi, Cotlovina) era una asezata, chiar instarita. (…) Iata ce sta scris in adeverinta emisa de Comitetul Executiv al Sovietului Comunal Cotlova, adeverinta semnata, parafata si autentificata notarial, in care se inventariaza cele ramase in urma alungarii familiei Covalgiu din propria-i gospodarie: 1) aparat pentru productia de ulei, motor de 8 CP, cu capacitate de productie de 2000 l ulei in 24 de ore; 2) casa proprietate, compusa din 8 camere de locuit cu suprafata tatala de 200 mp si o curte de 1000 mp; 3) 1 ha vie; 4) 0,25 ha padure; 5) 8 ha pamant arabil cultivat; 6) 10 oi, 2 boi si 2 vaci, 4 cai; 7) 2 carute, 1 plug cu doua brazde; 8) ventilatoare manuale pentru seminte; 9) separator de ulei, „ceea ce confirma locuitorii comunei Cotlovina, raionul Reni, regiunea Odesa, Ghelas Dmitri Dmitrevici si Cristian Afanasie Mihailovici”.
Nicolae Covalgiu nu mai spera sa recupereze nimic, dar, auzind ca exista o lege compensatorie in felul ei, ar fi vrut nu neaparat sa-si redobandeasca bunurile, nici nu credea, de fapt, in asa ceva, cat sa-i fie recunoscute oficial, asa, pentru linistea lui sufleteasca…
Cu fiecare document dobandit de fiicele sale si de ceilalti din familie care au batut sute si sute de drumuri, functionari cu atributii (si retributii) in aplicarea legii cu pricina cereau alte si alte marturii scrise, semnate si parafate, caci, ziceau ei, nu-i de jucat cu banul public. Bunaoara, adeverinta la care ne-am referit trebuia intarita si de un inscris de arhiva sau macar de o simpla dovada ca a existat o corespondenta intre familia ce-si revendica bunurile si arhiva respectiva. Nu conta ca arhivele detineau sau nu detineau documente, precum inscrisul de la primaria din Cotlova, conta doar… corespondenta cu arhiva. Asa cere legea, ziceau functionarii. Chiar daca parea stupid ceea ce se cerea, s-au pornit si demersurile pentru a lua legatura cu arhiva si chiar s-a luat, facandu-se si dovada corespondentei, dar…
Iata ce ne relata fiica de la Slobozia, care stransese un teanc de documente in vederea intocmirii dosarului cerut: „Vreti despagubiri pe vorbe? m-a apostrofat, cu eleganta totusi, o functionara de la prefectura, cu toate ca eu nu venisem cu vorbe drept argumente, ci cu documente. Documente, semnate, parafate, sustinute de martori, intarite notarial… Dar poate ca doamna are dreptate, mi-am zis si am adus, pe langa adeverinta de care v-am vorbit, si dovada corespondentei cu arhivele de acolo de unde au fost alungati parintii mei. Imi spuneam insa in sinea mea in clipele acelea: Oare ex-regele Mihai tot asa a alergat pentru a-si redobandi bunurile? Mai ales ca Maria Sa nu plecase, precum ai nostri, cu bocceluta… Mai mult, revenit in Romania, a zis ca nu cere nimic poporului roman. A cerut cu varf si indesat si i s-a dat cu varf si indesat… Ce sa intelegem noi? Ce sa inteleaga tata din alergaturile noastre de pana acum?…
Tatal nu mai este obligat sa inteleaga nimic, pentru ca, in acelasi an, 2007, avea sa paraseasca aceasta lume…

Veste buna de la judet
Dosarul insa a ramas. El a ajuns chiar in acea cladire somptuoasa din Capitala, sediul Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor. Cladire in care, dupa relatarile petentei din Slobozia, dar si ale celorlalti din familie care au batut atatea si atatea drumuri pentru intocmirea dosarului respectiv (cealalta sora si un nepot), nu se patrunde usor. Oameni in varsta ii dau zilnic tarcoale, dar usile nu se deschid decat in urma unor asteptari chinuitoare pentru varsta lor, umilitoare. Se vorbeste numai prin interfon iar telefoanele de sus nu sunt pentru cei de jos si niciodata pentru cei care au nevoie mai ales de o informatie de acolo. Eleganta, indiferenta, lux, sfidare – iata sintetizat portretul functionarului de aici, functionar platit de pe urma suferintei semenilor lor…
Vazand ca drumul drept nu da nici un rezultat, s-a recurs la trasee colaterale. Astfel ca semnalul nostru de presa a ajuns, intre alte destinatii, prin intermediul nepotului lui Nicolae Covalgiu, la deputatul Alecsandru Stiuca. Deputatul de atunci… Dl. Stiuca a dat curs semnalului respectiv, dezvoltat si argumentat de nepot printr-un memoriu si prin copii de pe documente, adresa nr. 826,842/29.10.2007, semnata de prefectul (de atunci) al judetului, Stelian Caramitru, trimisa petentului confirmand interventia respectiva. In adresa sta scris ca „dosarul depus de domnul Covalgiu Nicolae, bunicul dumneavoastra, a fost aprobat” si ca urmeaza calea cuvenita pentru pronuntarea Comisiei judetene referitoare la acordarea despagubirilor. Iar prin comunicarea 764/2004 din 22.11.2007, sub semnatura secretarului comisiei Judetene, jr.Ghiorghisor Ionel, Covalgiu Nicolae este anuntat ca cererea sa prin care solicita acordarea de despagubiri pentru bunurile avute in proprietate a fost aprobata si ca i se va acorda suma X cu titlu de compensatii banesti in conformitate cu dispozitiile Legii nr. 290/&21003 modificata si completata. Aceeasi comunicare cuprinde si precizarea: „in vederea efectuarii platii, va rugam sa comunicati pe adresa Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor – Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, Calea Floreasca nr. 202 A, sector 1, Bucuresti, urmatoarele…” Urmeaza enumerarea respectiva, intre care si dovada deschiderii unui cont la o banca commerciala sau la CEC, ceea ce demonstra ca alergatura nu fusese totusi zadarnica si rezolvarea era deja certa.

De jos, sus si de sus, jos…
Dar tocmai cand lucrurile pareau limpezite s-a asezat iarasi ceata. O ceata densa, ingreunand respiratia, pentru ca de jos trebuia sa se mearga iar sus.
Nu va mai spunem cu cata greutate s-a patruns in cladirea Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor (A.N.R.P.), pentru ca nu avem cui sa spunem. Ei bine, s-a patruns. Numai ca acolo dosarul rezolvat jos nu era complet. Lipsea corespondenta cu arhiva fratilor nostri de dincolo. Corespondenta prezentata, de fapt, la Prefectura, dar una dintre functionarele de acolo, dna Nica, dupa cum ne-a spus sora de la Slobozia, a considerat ca e mai bine sa nu fie cuprinsa in dosar pentru ca ar fi creat un dezavantaj in cazul unei contestatii… Dar m-am bucurat ca doamna si-a amintit ca eu venisem cu aceasta dovada, mai ales ca ma asigurase ca nu e nici o problema… Pentru dumnealor, caci pentru mine era, deoarece de data aceasta corespondenta trebuia nu numai tradusa, ci si stampilata, asa ca alearga dupa traducator, alearga dupa un anumit traducator… Initial, traducerea fusese facuta olograf, acum trebuia sa fie in tinuta de calculator. In sfarsit, am rezolvat si aceasta cerinta. Cum insa piesa trebuia sa ajunga in dosar, acest adaos nu a picat bine functionarilor de la prefectura, pentru ca insemna intr-un fel refacerea dosarului. Si, implicit, o noua aprobare a comisiei, comisie care daduse deja o aprobare… intelegeam ca doamna de la prefectura se afla intr-o situatie delicata, dar m-a surprins ca ma trata ca si cum eu as fi fost vinovata de lipsa acelei piese la dosar. Asa ca, spre a nu mai lungi vorba, dosarul a ajuns sa fie considerat si aici incomplet. Exact cum mi s-a spus de sus. Dar cand, acolo sus, s-a facut dovada ca noi detinem piesa considerata lipsa, am fost trimisi jos. Si de jos ne trezim trimisi sus! Acum chiar ca nu mai e nimic de inteles…
Totusi, sora de la Slobozia a fost consolata. Cu marturisirea sincera. Si anume ca zbaterea dumneaei e zadarnica, pentru ca, si chiar aprobat fiind, dosarul nu va genera si despagubirile cuvenite, intrucat nu sunt bani…
Pai, daca nu sunt bani, de ce nu plecati, stimabililor, de pe acele scaune ce va asigura leafa tocmai pentru a fi in slujba unei legi destinata despagubirilor?

Timpul din fata nepotului
Cu chiu cu vai, s-a reusit iar patrunderea in cladirea magica A.N.R.P. Acolo a fost gasit un alt functionar. Amabil, deosebit de amabil. Lasati aici dovada (corespondenta, tradusa si stampilata, cu arhiva) si lucrurile se vor rezolva.
Asa ca nepotul a venit acasa mult mai increzator.
La urma-urmei, el are suficient timp sa astepte, nu?
 
Ion ALECU

Lăsați un mesaj

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.