Principele Radu, ambasador al comunitatilor locale mici

0

Alteta Sa Regala Principele Radu de Romania a fost, luni, la Fetesti, unde s-a intalnit cu reprezentanti ai administratiei publice locale, profesori, preoti, jurnalisti, persoane din sistemul militar, oameni de afaceri si functionari publici. Discursul Altetei Sale a fost urmarit cu interes de publicul care l-a intampinat la Casa de Cultura. Uitand pentru cateva zeci de minute, de neputinta, disperare, deznadejde si zadarnicie, sentimente firesti intr-o lume bantuita de neincredere, ura, mizerie si saracie, mesajul de a ne redescoperi valorile spirituale a trezit in fiecare dintre noi ideea ca viata ar putea fi mai buna atunci cand ne cunoastem idealurile: “Nu putem face o Romanie solida decat daca aceste locuri din tara se consolideaza singure. (…) Nici o tara din lume nu a inceput sa scoata capul in lume demn si puternic decat in momentul in care locurile mici, acolo unde nu se duce nimeni, acolo unde nu exista interes de la centru, au inceput sa se dezvolte. Indiferent de cat de multe probleme sunt, totusi, eu cred ca numai facand pasul acesta dinspre comunitatea mica, acel pas de curaj, incredere, de conexiune cu restul Europei, numai asa se poate face o consolidare a tarii asa cum ne dorim.” a afirmat Alteta Sa.

Primarul Gheorghe Catrinoiu a descris, in cateva cuvinte, imaginea Fetestiului si i-a oferit Principelui Radu de Romania, Monografia municipiului:” Avem nevoie de sprijin in sustinerea proiectelor noastre, pentru refacerea infrastructurii, pentru refacerea parcurilor si a spatiilor verzi, pentru crearea unui climat favorabil atragerii de investitii in municipiul nostru. Din pacate, din punctul meu de vedere care sper sa fie impartasit si de colegii mei, Fetestiul a fost un oras neglijat, in ciuda pozitiei strategice pe care o are (este nod de cale ferata, are acces la autostrada si la Bratul Borcea). Avem nevoie de fiecare sprijin pe care il putem primi pentru dezvoltarea economica, sociala si culturala a orasului nostru, pentru ca si copiii nostri sa se stabileasca aici, dupa incheierea studiilor, asa cum am facut si noi. Speram sa fiti un ambasador al Fetestiului”, a specificat primarul Gheorghe Catrinoiu.

Vizita Altetei Sale a continuat la Liceul Teoretic “Carol I”, unde a avut o discutie interactiva cu elevii claselor a XI-a si a XII-a. Aceasta intrevedere s-a concretizat cu o invitatie pe care au primit-o liceenii. Ei sunt asteptati la Palatul regal, in data de 9 mai.

Adela Simona GHERGHE 

Lăsați un mesaj

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.