Scrisorile lui Teculescu cãtre Ionaşcu

4

Prefectura Ialomiţa a organizat vineri 26 martie o conferinţã de presã cu tema „Calitatea apei furnizate în sistemul centralizat din sursa subteranã.”

Un alt motiv arzãtor al organizãrii unei astfel de conferinţe a fost, dupã cum declarã prefectul, numãrul mare de sesizãri primite de la cetãţenii care se adreseazã Prefecturii şi aşteaptã şi un rãspuns oficial şi el nu mai vine. La aceastã întâlnire au fost convocaţi reprezentanţi ai DSP Ialomiţa, ai S.C. Urban, dar şi reprezentanţi ai primãriei Slobozia. Cei care nu au rãspuns pozitiv invitaţiei au fost cei de la Primãrie. În schimb, primarul Gabi Ionaşcu a trimis un rãspuns oficial în care acuzã Prefectura de uz de fals în declaraţii. Iatã un fragment din corespondenţa purtatã de primarul Ionaşcu cu prefectul Teculescu: «Dorim sã vã atragem atenţia cã suntem puşi în situaţia ca, de pe o zi pe alta, fãrã o pregãtire prealabilã, sã fim invitaţi sã dãm diverse explicaţii, mai ales cã nu cunoaştem obiectivele întâlnirii. De asemenea, atragem atenţia cã v-aţi transformat în depozitarul unor pretinse „solicitãri“ ale cetãţenilor referitoare la calitatea apei. De care nu avem cunoştinţã şi în mod evident nu putem furniza un punct de vedere asupra acestora».De partea cealaltã a mesei stã prefectul şi afirmã : „Mã aşteptam sã fie toatã lumea prezentã. Am primit un comunicat de la Primãria Slobozia în care îmi atrage atenţia cã fãrã o pregãtire prealabilã nu dã explicaţii nimãnui. Mai mult decât atât ne solicitã sã trimitem copii ale solicitãrilor cetãţenilor, dacã existã acestea, altfel dânşii considerã cã e o chestie inventatã de prefect. Vreau sã ascult acum ce s-a întâmplat de la vizita comisiei ministerului şi s-au stabilit atunci nişte paşi ce trebuiesc urmaţi de cele trei instituţii: DSP, Urban şi Primãrie, iar noi nu facem decât într-un mod transparent sã vedem ce au fãcut, în ce stadiu sunt. Facem asta pentru cã cetãţenii ni se adreseazã iar noi trebuie sã dãm un rãspuns. De obicei noi primeam rãspuns de la instituţiile respective, dar în ultima perioadã nu l-am mai primit.”

Dupã vizita comisiei de la minister s-au stabilit câteva condiţii. Asigurarea perimetrelor cu regim sever, acesta e un obiectiv în derulare la Primãria Slobozia pentru care domnul primar îşi asumã termenul de finalizare sfârşitul lunii iulie 2010. O altã condiţie a fost ca primãria sã se angajeze cã va îmbunãtãţi sistemul de tratare pentru aducerea apei la parametrii de potabilitate şi pentru asta sunt în lucru douã studii de fezabilitate privind îmbunãtãţirea procedeului de potabilizare al apei, schimbarea conductelor. Operatorul S.C Urban va recolta analizele de potabilitate la trei laboratoare înregistrate deoarece Urban a contestat existenţa pesticidelor în apa potabilã. Au fost recoltate probele de apã în trei zile consecutiv şi transmise la laboratoarele din Bucureşti şi Buzãu. Rezultatul probelor depuse se aşteaptã dupã Paşti.

„O primã concluzie pe care am tras-o este cã pe lângã schimbarea conductelor este nevoie de o nouã staţie de tratare a apei. Înţeleg cã existã demers în acest sens întreprins de primãrie, de care are cunoştinţã şi Urban şi e clar cã este urmãtorul pas. Mai departe cred cã lucrurile nu pot fi duse decât aşteptând aceste rezultate venite de la aceste trei institute. Dacã aceste rezultate vin, aş dori ca tot în mod public sã fie prezentate Instituţiei Prefectului. Nu mai avem de ce sã ascundem aceste rezultate. Nu mai avem de ce sã le dãm o anumitã interpretare decât cea oficialã. Cetãţenii municipiului cunosc problema şi îşi iau mãsurile de apãrare pânã când se va rezolva aceastã problemã dar trebuie sã cunoascã ce conţine apa. Ne intereseazã dacã paşii declaraţi sunt şi urmaţi pentru cã trebuie sã se rezolve aceastã problemã”, argumenteazã prefectul Mãdãlin Teculescu.

( Oana ŞERBAN )

Sursa:  www.ziarulialomita.ro

 

4 comentarii

  1. Nu va fi reales stati linistiti. Moldoveanul se va duce dracu. Numai ca mai avem de asteptat cativa ani, spre nenorocirea noastra. Asa se intampla daca a votat prostimea si chiar mai rau, multi au fost prostiti de moldovean. Acum lamentarile nu mai ajuta la nimic.
    Mancati stevie ca Popeye, ca sa aveti forta la bidoane. Tineti aproape.

  2. păi pe cine vom alege? care va fi candidatul care ne va salva? va fi el mai capabil k ionaşcu? numele salvatorului de neam şi ţară aş vrea să îl aflu…:)

  3. Pt. tot yo

    E cel mai pagubos mod de a pune problema. Crezi ca altul nu ar fi mai capabil? Il cunosteai pe Ionascu inainte de a fi primar? Si apoi, daca actiunile sale s-au dovedit a fi (unele) catastrofale pentru comunitate, de ce nu ar merita schimbat? Un altul nu ar mai face greselile lui (ar fi avizat, in cunostinta de cauza), dar, e adevarat, poate face altele… Dar nu crezi ca trebuie incercat?
    Orice om, o data cu inaintarea in varsta devine mai limitat, iar daca mai e si la conducere, incepe sa aiba impresia ca doar ideile lui sunt bune, ca cei de sub el alcatuiesc “prostimea”, ca i se cuvin merite, i se cuvin ridicate osanale. Nu e nevoie sa cauti prea mult, gasesti exemple cu duiumul in jur…
    De ce il vezi asa de capabil pe Ionascu? Ca student nu cred ca a fost stralucit (a primit repartitie departe de casa, deci a avut medie mica), ca inginer a fost un mare anonim, dupa 1989 s-a orientat catre politica, a urcat treptele incet-incet, a ajuns viceprimar (functie la fel de anonima, in umbra celui care este primar), si a ajuns primar printr-o conjunctura favorabila (decesul sefului sau). Vezi tu pe undeva merite? Daca imi arati trotuarele, marcajele rutiere de pe M.Basarab, supermarketurile, ansamblurile de locuinte noi… afla ca toate s-au realizat cu… ceva interese (chiar si personale) de care nu este strain, lucruri de care presa a scris la vremea respectiva. Chiar si asa, nu ti se par putine realizari in asa de multi ani de sefie?
    Observi ca nu am zis nimic de apa nepotabila… care le pune capac!

Lăsați un mesaj

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.