Sera de la calea ferata, laboratorul floral al Sloboziei

2

“Ce oras frumos aveti! E micut, curat si cu foarte multe flori.” Asta spun cei care sunt in tranzit prin orasul Slobozia. Cum toate aceste flori se produc in sera de la marginea orasului, langa penitenciar spre calea ferata, mergem pana la fata locului sa vedem cu ochii nosti laboratorul verde. Sera de flori de la Slobozia este printre putinele din tara care mai rezista pe langa administratia locala. Aceasta sera functioneaza de peste 40 de ani.

Opt florarese si peste patru sute de mii de flori

In sera Primariei de la marginea orasului se munceste de zor. Opt florarese au grija de petuniile proaspat inflorite care vor impodobi stalpii, zorelele care vor fi plantate peste o luna, pun rasaduri din alte specii de flori si plivesc iarba care creste zilnic printre plantele mici. Anual, aici se produc peste patru sute de mii de fire de flori. Prioritate in amenajarea spatiilor verzi in acest an au gardurile vii. La cererea asociatiilor de proprietari si a slobozenilor, in sera din Slobozia se pregatesc peste 100.000 de butasi de buxus, ibonimus, tuia piramidala, ienupar tarator si trandafiri. Special pentru parcul mare in sera prind radacini mii de fire de iedera si liane.

Sub razele soarelui care trec prin ochiurile de geam ale serei, florile care vor infrumuseta orasul cresc in voie. Ele vor inlocui lalele, narcisele si zambilele care au impodobit spatiile verzi de Pasti. Aceste frumuseti au transformat spatiile verzi din intersectii in mici colturi de rai. Trecatorii se opresc sa le admire, soferii uita sa mai porneasca atunci cand semaforul trece pe verde, iar cei mici arata cu manutele spre florile ce se rasfata la soare. Te relaxeaza si parca mai uiti de nebunia crizei asteia cand vezi pe strada atata viata si culoare si speram sa nu le rupa cei rau intentionati.

Din pacate, nu toti slobozenii iubesc florile si frumosul si nu inteleg mesajele scrise pe tablite sub forma de fluture sau floare cu “Nu rupeti florile!” din fiecare rond sau scuar plin de flori. 

Dupa ce ne dezmeticim de atata frumusete si de atata culoare, dam drumul la reportofon si stam de vorba cu doamna Stoica Mariana, sef formatie, D.A.D.P. sera: “Avem sapte specii de flori, din care avem petunia, petunia curgatoare, salvia, dalia, gardenia, mai avem canna indica care face o floare foarte frumoasa rosie, mai avem ageratum, care e o floare pentru plantat in oras, care merge cel mai bine la umbra. Ce avem nou pentru anul acesta, avem celosia, din care nu am avut niciodata si este de doua culori, rosu si galben“. Asa isi lauda doamna Mariana frumoasele floricele, toate crescute si inmultite cu grija.

Foc continuu

Dorinta de a cunoaste mai multe lucruri despre activitatea dintr-o sera la asemenea dimensiuni, ma indeamna sa intreb in continuare.

– De cand incepeti activitatea, din ce sezon, pe tot parcursul anului?

– Da, pe tot parcursul anului, inclusiv si iarna. Cam pe la inceputul lunii martie iesim cu ele. Epoca a doua de plantat incepe de la 1 mai. Mai avem plante de mozaic, pe care toata iarna le confectionam, le facem butasi, le punem la inradacinat cam la 30 de grade. Asa ca la noi e activitate in tot timpul anului. De exemplu, toamna noi cernem pamant, ca altfel, toata iarna, noi nu am avea ce sa facem.

– In marea lor majoritate, unde pleaca toate aceste frumuseti?

– Toate aceste frumuseti pe care le vedeti dumneavoastra aici pleaca in oras. Toate sunt destinate pentru infrumusetarea orasului. Pentru plantarea solului, in diferite parti amenajate special pentru flori, pentru ghivece. Acum, mai nou am pus niste ghivece foarte frumoase confectionate tot de noi cei de la D.A.D.P. Deci, totul este pentru oras.

– Asa, comenzi pentru un spatiu privat, onorati?

– Nu. Am avut in urma cu cativa ani un magazine in oras, unde se vindeau flori. Dar l-am inchis, pentru ca nu prea mergea. Noi aici la sera facem flori pentru plantarea solului, nicidecum pentru interior.

– Se apropie Sarbatorile Orasului Slobozia. Ati pregatit vreun aranjament floral mai deosebit cu aceasta ocazie?

– Da. Ghivecele care s-au amplasat prin oras sunt ceva nou. Nu am mai avut asa ceva. Cele care sunt pe la Parcul de la E 14, la Primarie sunt petunia curgatoare. Mai avem de plantat niste mozaicuri frumoase in centrul orasului, pe la Piata Revolutiei. O sa arate foarte frumos orasul in sarbatoare, dar si dupa.

– Pe timpul noptii este cineva aici?

– Da, sigur. Tot timpul. Ziua sunt fetele, iar seara sunt baietii, care iarna sunt la centrala termica si vara sunt paznicii de noapte.

– Cati angajati aveti in total aici?

– Aici la Sera suntem doar noua. Dar cand e munca mai grea ne ajuta si cei de lA D.A.D.P. Pai, va dati seama, cand plantam peste 3000 de fire, e greu in cinci oameni. Sa va dau un exemplu. S-au plantat pe 21 mai la ceasul de la Gara vreo 3000 de fire de flori, in doua-trei ore.

– Cum tineti evidenta celor peste 300 000 de fire?

– Pai, cand pleaca se face cate o fisa de iesire pentru fiecare cu denumirea ei si locul unde va fi plantata. Noi avem o evidenta foarte stricta pentru fiecare fir. Avem caiete zilnice pentru fiecare specie de floare, exista pentru fiecare fisa de intrare si de iesire. Nu este nimic la voia intamplarii.

Daca nu iubesti florile, nu ai cum sa muncesti aici

– In celelalte sere, ce se intampla?

– Avem aici inmultitorul. Aici se seamana si iarna avem aici vreo 25 de grade. Unele plante se inradacineaza in nisip, unele le inmultim prin butasi. Apoi, cand prind radacini, noi le transferam la ghiveci, in partea cealalta. Am zis sa inmultim anul asta si iedera, si trandafiri. Aici avem samanta pentru plantele de epoca I, care se planteaza in august si stau pana al doilea an la inceput.

– Pentru mine, care sunt in vizita aici, este chiar o relaxare. Pentru cei care lucreaza aici, este la fel?

– Noi deja ne-am obisnuit. Dar daca nu-ti plac florile si nu le iubesti, nu ai cum sa faci meseria asta.

“Nu este greu ce facem noi aici. Dar daca avem cu cine, si trebuie sa-ti placa meseria asta, ca altfel, nu iese nimic. Omul care iubeste florile si animalele, inseamna ca poate sa faca asa ceva. Cel care nu reuseste, inseamna ca nu are inima“, intervine seful de la sectia de spatiii verzi, domnul Rizea Stelian, specialistul de la sera D.A.D.P. Slobozia.

Rizea Stelian: Noi producem in fiecare an circa 200 000 de flori din epoca intai, si cam tot atatea din epoca a doua. Incercam cu noua conducere pe care o avem sa dam o nota de frumusete in plus orasului, si cred ca am reusit. Avem nevoie de multa intelegere, pricepere si poate si mai multa inteligenta.

– Doamna Mariana se declara multumita de tot ce exista acum aici. Dumneavoastra, ce ziceti? Va mai lipseste ceva?

– Ba ne lipseste. Ne lipseste forta de munca. Nu avem oameni suficienti. Astia pe care ii avem ii muncim din greu si ii folosim la fel de fel de activitati. Salariile nu sunt chiar asa de mari, cum spune lumea. Cei care gandesc altfel decat gandim noi, cum ca oamenii acestia ar trai in puf, nu este adevarat. Aici se munceste din greu, dar avem si rezultate.

Plecam incantati de tot ce am vazut aici si ii lasam pe acesti oameni cu suflet mare sa munceasca si, prin eforturile lor, sa schimbe fata orasului in bine de la un an la altul. Un oras viu, colorat, plin de flori, plante si pomi este o incantare pentru toata lumea. Asta vrem sa avem si noi. Un oras cu flori.

 Oana SERBAN  

2 comentarii

  1. Felicitari… chiar imi place aceasta initiativa… nu stiu cati bani a mai sustras dl. Ionascu & co. prin aceasta hotarare, dar ceea ce exista concret, vizibil, palpabil ma intereseaza mai mult… FELICITARI !

  2. imi plac enorm florile as dori din toata inima sa lucrez intr-un astfel de loc dar nu am avut posibilitatea sa ajung va multumesc.

Lăsați un mesaj