Sorin Iordache, campionul Ialomitei la tenis, plateste chirie la clubul pentru care concureaza

0

In perioada 30 octombrie – 5 noiembrie, pe terenurile Centrului National de Tenis din Bucuresti se desfasoara ultimul mare turneu pe zgura, categoria 3, la juniori, competitie intitulata Trofeul Sportul Studentesc TTK. Printre cei peste 250 de sportivi veniti din toate colturile tarii s-au aflat si cativa dintre copiii legitimati la CSS Slobozia. Cel mai bun rezultat a fost obtinut de actualul Nr.1 la 10 ani baieti, Sorin Andrei Iordache, care a participat de aceasta data la categoria de varsta 12 ani, unde, dupa 3 meciuri castigate categoric, a trebuit sa se recunoasca invins in semifinala in fata favoritului 2 al turneului, dupa un meci de peste doua ore si  jumatate, cu scorul de 4-6,7-5,1-6. Cu cele 250 de puncte acordate, Sorin va intra in primii 90 de jucatori la categoria de varsta 12 ani.  
Amaraciunea fireasca a infrangerii este amplificata de amaraciunea provocata de felul in care este tratat acest copil de catre cei care sunt platiti sa faca performanta in acest oras, ne-a declarat tatal si antrenorul lui Sorin, domnul Ionel Iordache. In ciuda performantelor obtinute, Sorin, la ora actuala, nu se poate antrena cu tatal sau decat inchiriind un teren la clubul sub culorile caruia joaca de 4 ani, CSS Slobozia, in afara orelor de program ale profesorului Savu Ion, al carui orgoliu a dus la aceasta situatie absurda. Asadar, un om care a cheltuit peste 80 de milioane numai anul acesta ca sa faca tenis de performanta, este “ajutat” cerandui-se chirie pe un teren de tenis pentru antrenament, in timp ce, alaturat, persoane din afara clubului joaca tenis de placere, gratis. Desi foarte suparat si scandalizat de aceasta situatie nefireasca, domnul Iordache nu a dorit sa intre in alte detalii, asteptand un punct de vedere oficial al conducerii clubului.
Cu speranta ca normalul se va instaura si ca se va gasi solutia ca un copil talentat sa se poata antrena in continuare cu tatal sau, ca si pana acum, promitem ca vom avea acest subiect in atentie.
 
Nicolae TACHE

Lăsați un mesaj

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.