Născut la 10 mai 1945 în Bucureşti, într-o familie de silvicultori, Şerban Codrin (Şerban Denk) a copilărit în Bucovina şi pe Valea Bistriţei; în cele din urmă a absolvit liceul „Dimitrie Bolintineanu” şi Facultatea de Limba şi Literatura Română din, Universitatea Bucureşti, promoţia 1963 – 1968.
Tatăl descinde dintr-o familie bucovineană cu origini austriece, boemiene, mama moldoveancă; ambii părinţi au fost deţinuţi politici în epoca totalitară, din care cauză copilul a avut de suferit în perioada şcolarizării şi după, schimbându-i-se numele prohibit de familie din Denk în Petrovici, înfiat de bunicul matern.
După absolvire, Şerban Petrovici devenit Şerban Denca a funcţionat marginal, profesor suplinitor de ţară în diferite şcoli săteşti din judeţul Ialomiţa; apoi director al Bibliotecii Judeţene – Ialomiţa (în două etape: 1976 – 1982 şi 1998 – 2002; după Revoluţie, consilier în triumviratul de conducere al Comitetului Judeţean de Cultură Ialomiţa (1990 – 1995); director al Centrului Cultural „Ionel Perlea” – Ialomiţa (1995 – 1998); bibliotecar-bibliograf al Bibliotecii Judeţene „Ştefan Bănulescu” până la pensionare (2002 – 2008).
După 1990 a editat, în colaborare, revista „Provincia”, revistele de poezie minimalistă-japoneză „Orion” şi „Micul Orion”. De asemenea, în 1991 a întemeiat şi manageriat Festivalul Naţional „Ionel Perlea” de interpretare a liedului, în colaborare cu profesorul universitar doctor Grigore Constantinescu şi compozitorul Theodor Grigoriu, ajuns, în anul 2021, la a XXXI ediţie. A mai condus Asociaţia Culturală „AscultIalomiţa”.
A publicat în majoritatea revistelor literare româneşti şi în periodice străine din Japonia, Macedonia, America, Anglia, Franţa, Ungaria.
Sub pseudonimul Şerban Codrin, a debutat editorial cu volumul de versuri Imnuri către soare (Editura Albatros, 1982), după 15 ani de respingeri permanente.
Ca dramaturg a publicat două trilogii: Întemeietorii, 1984, şi Horeadele, 1982, 2005 şi au văzut luminile rampei mai multe piese de teatru. A obţinut premiul I la Concursul Naţional de Teatru Scurt, Teatru de Stat Oradea, 1993, pentru piesa Paradisul, regia Mihai Lungeanu.
În ceea ce priveşte poezia, trebuie să distingem două tendinţe: pe de o parte volumele de versuri de inspiraţie extrem orientală, Între patru anotimpuri, Dincolo de tăcere, 1994, Scoici fără perle, antologie alcătuită de Paula Romanescu, 1997, Missa Requiem, 2001; O sărbătoare a felinarelor stinse, 2005, Stâlpi de felinar, antologie comentată de poezie epigramatică haiku de poeţi români, 2018. A doua tendinţă, unde cultivă artele poetice occidentale, aristolelice, cuprinde Dintr-un exil interior, 1997, Omagiu lui Ion Budai-Deleanu, Ţiganiada, 1994, rescrieri şi retipăriri, 2014, 2020, Testamentul din strada Nisipuri, 1982 – 1989, prima tipărire 2002, retipăriri şi rescrieri, 2017, 2020, Baladierul, 2006, 2012, Rodierul, 2016, 2018.
Toate cărţile scrise de Şerban Codrin se caracterizează printr-o originalitate specială, frapantă, susţine criticul şi istoricul literar Ion Papuc, care îl numeşte pe poetul nostru „un altfel de scriitor”, cum puţini există într-o literatură. La fel îl apreciază istoricii şi criticii literari Marian Popa, Mircea Dinutz, Ion Pop, Constantin Cubleşan, Theodor Codreanu, Aureliu Goci, de fapt printre cei mai importanţi descoperitori ai săi.
Să adaug câteva cuvinte pentru a prezenta extrem de succint cele patru volume masive, de dimensiuni epopeice, pe care le consider vârfurile creaţiei codriniene:
Testamentul din strada Nisipuri, scris în versuri, versete scurte şi lungi, reprezintă cea mai virulentă critică din literatura noastră la adresa comunismului. Autorul a avut curajul de a trimite prima versiune a cărţii la editurile care, pe atunci, (înainte de 1989) s-au speriat şi au respins poemul. Este o epopeie distopică zguduitoare, care va fi reţinută în istoria literaturii noastre, „Un poem pamflet, o carte de un realism feroce, nu neapărat prin descrieri, cât în principal prin preluarea, din limbaj îndeosebi, a unui întreg secol, carte monstruos de mare, vastă cât acel secol douăzeci care îi este subiect, nu poetică deloc, ci literară, adică impecabil scrisă, fără a beletriza nicio clipă. (…) Căci în primul rând este vorba în ea de comunismul în care cu toţii am trăit şi avem toţi fibra fiinţei îmbibată adânc cu el, inclusiv cei născuţi după anul 1989. Nu ştiu un mai complet rechizitoriu artistic împotriva funestei ideologii. E un ocol vast, enorm, din realitatea românească până prin cea de origine, adică rusească, din care ne-a venit invazia, cotropirea de peste o jumătate de veac, şi de sub puterile căreia nu ne mai putem desprinde.” (Ion Papuc, Un altfel de scriitor: Şerban Codrin)
Baladierul cuprinde 366 de balade (300 scurte, 66 lungi), ludice şi esopice pe teme ale creaţiei cosmice şi umane, ale dragostei şi credinţei. Poezia erotică a lui Şerbnan Codrin este paradoxală, într-o viziune mitologică colosală. Dragostea nu este păcătoasă, ci paradiziacă; păcatul paradiziac este starea sublimă dăruită oamenilor pe acest pământ, planeta unică, grădina vieţii noastre, unde femeia poartă cheile Raiului.
Cele 365 de balade din Rodierul, subîmpărţite în 26 de rapsodii, nu completează Baladierul, ci deschid cu totul alte viziuni, universuri literare; ambele poeme sugerează faptul simplu că Şerban Codrin este unul dintre importanţii baladieri din literatură, din tradiţia antică a rapsozilor până în cea modernă.
Omagiu lui Ion Budai-Deleanu, Ţiganiada reprezintă recompunerea, reinterpretarea contrapunctică a faimoasei epopei într-un limbaj modern, nicidecum o pastişă, ci o nouă creaţie codriniană, profund originală, susţine Ion Papuc cu toate argumentele extrase din artele poetice ale faimosului bard al modernismului, Ezra Pound, ceea ce aduce în marele circuit literar capodopera iluministă şi adaugă în bibliografia lui Şerban Codrin încă un „titlu glorios” (Ion Papuc).
Unele poeme de Şerban Codrin au fost puse pe muzică de compozitorii: Theodor Grigoriu, Sabin Păutza, Dan Dediu, Ede Terenyi, Vasile Spătărelu, Felicia Donceanu, Cornelia Tăutu, Valentin Timaru, Oana Vardianiu, Satoshi Tanaka (Japonia), o cantată şi lieduri interpretate în concerte publice inclusiv în Festivalului Internaţional „George Enescu” cu înregistrări şi difuzări pe CD de Editura Muzicală.
Nu ne rămâne decât să ne apropiem cu mai mult curaj de creaţia literară a lui Şerban Codrin de o originalitate paradoxală, aflată mereu, să recunoaştem, în stare de rescriere, cu trimiteri, aluzii permanente la texte de Homer, Vergilius, Dante, Walt Whitman, Carl Sandburg, Eminescu, Voiculescu, de fapt măşti ale unui poet în dialog cu barzii lumii şi în răspăr cu harnicii cântăreţi în echipe de zgomote ai totalitarismului, aceştia din urmă aruncaţi în derizoriu de „un altfel de scriitor”.
Lucian Gruia