Conform reglementărilor actuale, inspectorii şcolari şi directorii de unităţi de învăţământ care se află pe listele de candidaţi la alegerile locale trebuie să-şi ia concediu fără plată în campania electorală.
Conducerea Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a transmis în teritoriu că, în perioada campaniei electorale, cadrele didactice care se află pe listele de candidaţi la consiliile locale şi judeţene au obligaţia cererii pentru concediu fără plată.
Inspectorii generali şcolari vor analiza solicitările personalului de conducere, de îndrumare şi de control din subordine, iar secretarul de stat cu atribuţii pentru învăţământul preuniversitar va decide pentru inspectorii şcolari generali.
În Ialomiţa, la o primă estimare, această măsură va afecta listele de consilieri pe care se află foarte multe cadre didactice cu funcţii de conducere. Directorii de şcoli se gândesc acum de două ori dacă să mai candideze, în condiţiile în care trebuie să renunţe la o lună din activitatea şcolară.
Acasă
Gura Ialomiţei Inspectorul general şcolar, Luminiţa Barcari, prima nominalizare pe lista consilierilor judeţeni liberali