Victor Negrescu – europarlamentar PSD – a lansat un apel cu privire la situația tinerilor șomeri din Uniunea Europeană

0

Într-un comunicat trimis marți, Negrescu le solicită decidenților europeni „să coboare în mijlocul tinerilor şomeri, ca să poată construi soluţii eficiente pentru ei”.
Dezvoltarea economiei digitale trebuie valorificată pentru crearea de locuri de muncă pentru tinerii şomeri, dar fiecare categorie de tineri are nevoie de soluții distincte, bazate pe propriile necesități și așteptări, a declarat Victor Negrescu la conferinţa pe care a găzduit-o marţi la Bruxelles. Eurodeputatul a atras atenţia că programele europene pentru combaterea șomajului tinerilor nu dau rezultate, din cauză că nu pornesc de la nevoile diferite ale acestora, ci se bazează pe un portret-robot fals şi nerealist.
„Nicio generaţie nu trebuie lăsată în urmă!” a fost apelul lansat de către participanții la eveniment, care le-au solicitat decidenţilor europeni politici concrete și realiste pentru milioanele de tineri europeni din categoria NEETs (tineri care nu sunt nici angajaţi, nici într-un program de şcolarizare sau formare).
„Ştim deja că 19,7% dintre tinerii europeni între 25 şi 29 de ani sunt inactivi, adică nu au un loc de muncă, nu sunt incluşi în sistemul de educaţie sau de formare. În rândul celor de 15-24 de ani, procentul este 12%, iar la categoria 30-35 – de 19,4%. Aceste generaţii pornesc cu un dezavantaj uriaş – sunt deja victimele crizei care a dezechilibrat economia şi societatea europeană. Şi tot ei pot deveni victimele unei crize care abia se conturează: în viitorul apropiat, 90% din locurile de muncă vor necesita abilităţi digitale, estimează experţii.
Este vital ca tinerii să fie ghidați și susținuți să se orienteze către acele domenii și meserii care vor fi relevante în anii care vin. Un bun exemplu este economia digitală, care se află în plină dezvoltare, crescând cu 12% pe an. Sectorul ICT generează în fiecare an aproximativ 120.000 de noi locuri de muncă în Europa. În acelaşi timp, există un deficit de specialişti în acest domeniu, care până în 2020 e estimat să ajungă la 800.000. Dar stimularea unei cariere în acest domeniu poate fi un răspuns doar pentru o parte din acești tineri. Mai sunt multe alte categorii care așteaptă soluții potrivite”, a afirmat Victor Negrescu.
Programele europene pentru tineri nu dau rezultate tocmai fiindcă nu iau în calcul caracteristicile diferite ale acestora, consideră eurodeputatul social-democrat.
„Până acum, programele europene de combatere a şomajului tinerilor au fost construite greşit. Nu e suficient ca la Bruxelles să se aloce nişte fonduri – oricum insuficiente – şi să se traseze linii generale pornind de la un portret-robot al şomerului tânăr – s-a văzut deja că acest sistem nu funcţionează.
Un tânăr care a fost forţat de situaţia financiară a familiei să-şi abandoneze studiile liceale are nevoi diferite faţă de un absolvent de masterat care nu-şi poate găsi loc de muncă în specializarea pentru care s-a pregătit, de exemplu.
Tinerii şomeri au abilităţi variate, provin din medii variate şi merită soluţii personalizate, adaptate la așteptările proprii, precum şi la contextul ţării din care provin. Soluţiile de până acum nu ţin cont de realitate.
Decidenţii europeni trebuie să coboare în mijlocul tinerilor pentru a-i înţelege, iar autorităţile europene trebuie să colaboreze mai bine cu partenerii sociali şi cu autorităţile naţionale”, a mai spus europarlamentarul PSD.
Conferinţa desfăşurată marţi la Parlamentul European a fost organizată în cadrul Coaliţiei Europene pentru Drepturile Tinerilor NEETs, coordonată de Social DOers şi găzduită de Victor Negrescu alături de eurodeputata Terry Reintke (Germania).

Lăsați un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.