12 persoane au fost rănite azi dimineaţă într-un accident de circulaţie, la intrarea în comuna ialomiţeană Jilavele. Un microbuz de călători s-a răsturnat în şanţul de pe marginea carosabilului, iar 9 adulţi şi 3 copii au suferit răni şi traumatisme multiple.
Victimele accidentului de circulaţie au fost transportate la spitalul municipal din Urziceni pentru îngrijiri medicale.
O pasageră din microbuz, rănită grav, a fost preluată de un elicopter SMURD şi transferată la spitalul Floreasca din Bucureşti. Microbuzul de călători circula pe ruta Oradea – Mangalia, iar la intrarea în Jilavele a derapat în şanţ.
Clementina Tudor, www.radiocampus.ro