Aglomeraţie la AJOFM

0

Eliberarea adeverinţelor necesare pentru primirea venitului minim garantat creează haos la punctele de lucru ale Agenţiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca. Pentru evitarea aglomerării, primăriile din judeţ au fost programate în anumite zile ale lunii, fara a se tine cont de inconvenienţele ce pot apărea pentru solicitanti.
Directorul Agentiei, Ion Mihălţeanu, a adus la cunoştinţa primarilor prezenţi la şedinţa de lucru datele la care oamenii din localităţile lor se pot prezenta la punctele de lucru din Slobozia, Urziceni si Fetesti pentru eliberarea documentelor necesare la intocmirea dosarului pentru obtinerea venitului minim garantat, conform legii 416.
Lunar, circa 4.200 de ialomiţeni trec pragul AJOFM-ului si solicită adeverinţe că se află în evidenţe ca şomeri neindemnizaţi.
Elena Oancea, www.radiocampus.ro

Lăsați un mesaj