Casa memorială de la Ograda, unde s-a născut şi a copilărit Ionel Perlea, a fost redeschisă

3

foto: Florin Floreanu

Pianul lui Ionel Perlea şi alte piese personale ale muzicianului sunt din nou accesibile vizitatorilor: casa memorială de la Ograda, unde s-a născut şi a copilărit Ionel Perlea, dirijor de marcă pe scenele mari ale lumii, a fost redeschisă.
Dirijorul Ionel Perlea este o personalitate şi un reper pentru muzica simfonică din toate timpurile, însă pentru locuitorii din Ograda rămâne emblema unui geniu care a dus numele judeţului în ţără şi peste hotare cu succesul propriilor compoziţii.
Directorul Centrului Cultural care îi poartă numele marelui muzician din anul 2002, Doina Roşca, spune că la 112 ani de la naşterea lui Ionel Perlea corpul A al casei natale redă publicului atmosfera copilăriei şi pasiunii pentru muzica de la 1900.
Prezent la evenimentul de deschidere al casei memoriale, preşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa, Silvian Ciupercă a vorbit în premieră despre un nou proiect de reabilitare a grădinii, concepută în stilul familiei Perlea.
Primarul Lilian Badea, a fost onorat să deschidă publicului larg, casa în care a copilărit consăteanul de prestigiu Ionel Perlea şi a asigurat ialomiţenii de implicare şi în alte proiecte de menţinere activă a culturii şi valorilor naţionale.
Printre curioşi şi vizitatori s-a numărat şi un fost vecin al familiei Perlea. Nea Bălan Barbu, în vârstă de 90 de ani a rememorat prima vizită a lui Ionel Perlea acasă, după ce devenise celebru pe scenele din Europa.
Casa memorială Ionel Perlea ridicată de tatăl acestuia în 1887, a intrat în urmă cu doi ani într-un proces amplu de reparaţii capitale şi reabilitare, care a costat peste două sute de mii de lei, susţinut din bugetul judeţean. Corpul A deschis publicului cuprinde patru încăperi şi un hol în care sunt expuse piese personale de mobilier, pianul, partiturile şi scrisorile lui Ionel Perlea. Lucrările de restaurare şi reabilitare a corpului B al clădirii va fi finalizat luna aceasta şi inaugurat la începutul anului următor.
Alexandra Alexe, www.radiocampus.ro

3 comentarii

  1. …ca de obicei, am fost eu mot ,impreuna cu slehta mea de pesedisti omnia presenta. multumesc lui Floreanu ca ma promoveaza la greu,semimoka si ca nu apare mai nimic de la concurenti.

    • iti raspund si tie ce-i spuneam lui Mike asta-vara – pentru ca presa sa scrie ceva despre tine, trebuie:
      1. sa faci ceva – orice, nu suntem pretentiosi;
      2 sa inviti presa, ca asta nu viseaza noaptea ce ai tu de gand sa faci.

      te asigur ca pedeleul a fost prezent in postarile de pe site absolut de fiecare data cand a organizat ceva.

  2. …iar cei doi candidati din poza sunt mari melomani, nu? Oricum, DUMNEZEU nu tine cu usl, organizator al acestor alegeri. Acum cateva zile mincinosul ponta spunea: ,,Sa luam masuri ca vine vine vremea rea, sa nu se intample ca in anii trecuti.” Astazi, pe la orele 8:00, se putea vedea pe PRO TV si alte posturi onorabile ca e mai rau ca in anii trecuti, mai ales in vestul tarii…acum sa-l vedem in actiune pe prea plinul prefect al Ialomitei!

Lăsați un mesaj