Agricultorii ialomiţeni sunt sfătuiţi să treacă pe la Centrul judeţean APIA pentru a solicita în scris subvenţia la motorină, până la cel târziu 28 iunie.
În caz contrar, vor pierde subvenţia de la stat pentru combustibilul folosit la lucrarea terenurilor.
Preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România, Nicolae Sitaru, face un apel către agricultorii ialomiţeni, de a obţine un acord prealabil pentru subvenţia la motorină în maxim două săptămâni.
Subvenţia la motorină este de un leu şi 16 bani pe litru. Pentru culturile mari subvenţia însumează 22 de Euro la hectar, ceea ce pentru agricultorii din România reprezintă un ajutor semnificativ, dar sub nivelul de subvenţie din comunitatea europeană.
Clementina Tudor, www.radiocampus.ro