Fără cărţi de muncă

0
De la 1 ianuarie, deciziile de încadrare sau încetare a raporturilor de muncă, de majorări sau diminuări salariale, se păstrează în evidenţa de personal a fiecărui angajator, de stat sau privat.
Cărţile de muncă vor fi înlocuite cu registrul de evidenţa electronică a salariaţilor, iar după 31 decembrie, vechimea se va dovedi cu adeverinţă de la locul de muncă.
Inspectorul şef adjunct resurse umane din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Ialomiţa, Aurelia State, spune că toate cărţile de muncă vor fi predate angajatorilor, care la rândul lor le vor încredinţa spre păstrare salariaţilor.
Documentele doveditoare privind derularea raporturilor de muncă aferente anului 2010, state de plată şi declaraţii privind comisionul datorat pentru luna în curs, se pot depune la Inspectoratul Teritorial de Muncă până cel târziu la 31 ianuarie 2011.
Clementina Tudor, www.radiocampus.ro

Lăsați un mesaj

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.