În noaptea de Sânziene, fetele și-au visat ursitul

0

nhmhgjjfoto: Sorin Albu

Pe 24 iunie calendarul ortodox prăznuieşte naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, iar în cultura agrară data este legată de Zeiţa protectoare a lanurilor de grâu şi a femeilor măritate, Sânziana sau Drăgaica. Tradiţia populară spune că aceasta se naşte la 9 martie, ziua echinocţiului de primăvară şi se maturizează până la 24 iunie, ziua solstiţiului de vară când înfloreşte planta ce-i poartă numele.
În această zi, fetele culeg florile albe sau galbene denumite sânziene, îşi împletesc din ele cununi şi cingători pe care le poartă peste zi, iar seara le pun la uscat pentru leacuri şi cosmetice. Cununile se pun pe casă, fiecare membru al familiei având câte una, iar după felul în care se usucă, sunt luate de vânt sau cad, coroniţele vestesc cine va avea noroc peste an, cine se va căsători şi cine va muri.
De Sânziene se strâng plante de leac, iar în anumite părţi din Muntenia, fetele nemăritate se costumează în Drăgăici şi joacă un ritual nupţial. După dansul Drăgaicei, apar primele semne că vara se întoarce spre iarnă, începe să scadă lungimea zilelor şi să se lungească nopţile.
Alexandra Alexe, www.radiocampus.ro

Lăsați un mesaj

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.