Până la data de 4 februarie, contribuabilii pot simula depunerea Declaraţiei 112, urmând ca aceasta să fie procesată ca şi când operaţiunea ar fi reală, astfel încât să se permită verificarea tuturor elementelor depunerii electronice, atât de către contribuabili, cât şi de către funcţionarii Finanţelor Publice, Casei Naţionale de Sănătate, Casei de Pensii şi Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de muncă.
Orice operaţiune realizată înainte de data de 7 februarie nu va fi considerată depunere efectivă. La încheierea perioadei de exersare, sistemul informatic va fi reiniţializat, respectiv vor fi şterse fişierele şi golite bazele de date create în perioada simulării.
Reprezentanţii instituţiei fiscale informează că declaraţia unică privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate (Formular 112) poate fi depusă de angajatori începând cu data de 7 februarie, până la data de 25 februarie inclusiv, pentru obligaţiile declarative aferente lunii ianuarie 2011.
Elena Oancea, www.radiocampus.ro