Locul trei din coadă

0
La sfârşitul anului 2010, judeţul Ialomiţa se afla pe locul 3 pe ţară din coada clasamentului la dosare depuse pentru programul Casa Verde. Programul privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire, a fost lansat la 1 iulie 2010 şi, până în prezent, la nivelul ţării au fost depuse peste  15.500 dosare, în valoare de 91,7 milioane de lei, pentru 1.200 de beneficiari, banii fiind deja viraţi în conturi.   Agenţiile judeţene unde s-au depus cele mai multe dosare în cadrul Programului sunt din judeţele: Harghita – 1.114 dosare, Bihor – 936, Bucureşti – 830 dosare, Braşov – 607 dosare şi Mureş – 546 dosare.
La polul opus, cu cele mai puţine dosare depuse sunt agenţiile pentru protecţia mediului din Ialomiţa – 118 dosare, Călăraşi, cu 96 de dosare şi Brăila, cu 92.
Administraţia Fondului pentru Mediu organizează sesiune de depunere a cererilor de finanţare a proiectelor pentru Programul privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, până pe 20 ianuarie 2011, pentru beneficiarii unităţi administrativ-teritoriale, instituţiile publice şi unităţile de cult.
Suma alocată acestui program este de 100.000 mii lei.
Elena Oancea, www.radiocampus.ro

Lăsați un mesaj

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.