Patru bărbaţi din Ţăndărei au fost surprinşi de jandarmi după ce au sustars 40 de metri de cale ferată de pe tronsonul Ţăndărei-Gura Ialomiţei

0

Echipa de intervenţie, care supraveghea conductele de transport produse petroliere, a observat o căruţă în care se aflau patru bărbaţi, care se deplasa cu greutate spre Ţăndărei.
În urma cercetărilor, jandarmii au găsit ascunse sub câţiva baloţi de lucernă uscată, patru bucăţi de cale ferată în lungime de aproximativ 10 metri şi mai multe fierăstraie.
Făptaşii, cu vârste între 28 şi 35 de ani, sunt din Ţăndărei şi au declarat că au tăiat bucăţile de cale ferată de pe tronsonul nefuncţional, în scopul obţinerii unor venituri din vânzarea acestora la un centru de colectare a fierului vechi.
Dosarele penale vor fi soluţionate de Poliţia Transporturi Feroviare Ţăndărei.
Elena Oancea, www.radiocampus.ro

Lăsați un mesaj